arestat 06Întreaga comunitate din Nisiporeşti, comuna Boteşti a fost oripilată de ceea ce a putut să se întâmple într-un sat relativ liniştit şi a aşteptat cu sufletul la gură să vadă dacă poliţiştii prind făptaşul. Iar agenţii de la Secţia rurală Săbăoani, conduşi de comisarul şef Constantin Ursu, au trecut testul şi au pus cătuşele pe mâinile lui Antonel-Ionuţ Pal (23 de ani) din localitate. Pe 9 ianuarie 2016, Judecătoria Roman a dispus arestarea preventivă a individului, pentru 30 de zile, pentru comiterea „infracţiunilor concurente de violare de domiciliu şi viol”.

Deşi a refuzat să facă vreo declaraţie şi, implicit, să-şi recunoască faptele, poliţiştii au reuşit să probeze că, în noaptea de 28 pe 29 decembrie 2015, Pal a intrat în casa unei vecine de 55 de ani, despre care ştia foarte bine că are deficienţe grave de vorbire (doar câteva rude înţeleg destul de greu ce spune) şi se deplasează cu mare dificultate. În plus, din cauza problemelor de sănătate, femeia este firavă şi nu cântăreşte nici 50 de kilograme. Cu toate acestea, lui Pal nu i-a fost milă de ea, a intrat în casă şi batjocorit-o. Doi vecini au auzit ceva zgomote şi s-au hotărât să se ducă să vadă ce se întâmplă, dar individul a reuşit să fugă printre ei şi să scape. Oamenii n-au apucat să-şi dea seama cine este, din cauza întunericului, şi nici victima nu l-a recunoscut. Dar până la urmă, individul a fost prins şi a ajuns după gratii.

Antonel-Ionuţ Pal este un fel de „vedetă” locală în Nisiporeşti, pentru că are faimă de „descurcăreţ”, n-a muncit o zi în viaţa lui, dar are tot timpul bani pentru băutură şi distracţii. Plus vreo câţiva băieţi cu muşchi în preajmă, săritori în caz de nevoie.

De data asta are toate şansele să stea mulţi ani după gratii pentru că, pe lângă ceea ce a făcut, i se vor „activa” toate păcatele trecutului. Şi nu mai departe de iunie anul trecut a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru că a furat maşina unei rude, a făcut accident şi apoi, ca să şteargă urmele, i-a dat foc. Şi chiar dacă a plătit autoturismul şi ruda l-a iertat, tot a fost condamnat pentru conducere fără permis. Ceea ce a făcut acum este, însă, mult mai grav, mai ales că ştia că victima sa nu se poate apăra nici măcar strigând după ajutor. Iar la cei doi ani de închisoare pentru care obligatoriu se va revoca suspendarea, se vor adăuga alţii absolut meritaţi pentru că a batjocorit un om bătut de soartă.

C. MIRCEA

Articolul precedent13 clase de liceu dizolvate de scăderea populației școlare
Articolul următorSfaturi la începerea şcolii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.