ALEGERI PARLAMENTARE LA NEAMȚ: 14 posibile incidente electorale

De la începerea procesului de vot, au fost sesizate 14 posibile incidente electorale: 10 sunt confirmate, unul fiind în curs de verificare și 3 neconfirmate. Angajații MAI au aplicat 3 amenzi în valoare de 1.500 de lei și 9 avertismente. De asemenea, polițiștii au întocmit două dosare penale. Câteva exemple de cazuri relevante:

”La data de 01 decembrie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, un alegător ar fi primit mai multe buletinele de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, sub forma tentativei”.

ALEGERI PARLAMENTARE LA NEAMȚ: 14 posibile incidente electorale***

”La data de 30 noiembrie a.c., pe o platformă de socializare a fost postat un videoclip, prin care o persoană de sex bărbătesc instiga la acte de violență. Totodată, în aceeași zi, utilizatorul în cauză ar fi postat un videoclip în care ar fi susținut o anumită formațiune politică. În urma verificărilor efectuate de polițiști, la data de 1 decembrie a.c., a fost identificată persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea Botești. În cauză se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică. Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu avertisment, pentru continuarea propagandei electorale”.

Angajații MAI din județul Neamț rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.

CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN NEAMȚ

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora