O femeie, de 58 de ani, din Slobozia, orașul Roznov, a suferit arsuri la mâini, după ce a încercat să stingă incendiul care a izbucnit azi noapte, 23 septembrie, în gospodărie. Ea pregătea mâncarea pentru animale într-un cazan pe pirostrii și vântul a dus scânteile la o magazie din apropiere, care a luat foc. Pe la ora 21.30 a sunat la 112 și a cerut ajutorul pompierilor. Trei echipaje cu două autospeciale și un echipaj SMURD de la Piatra Neamț au fost trimise la locul incendiului și de la Roznov au intervenit pompierii voluntari de la SVSU. Flăcările cuprinseseră două magazii și bucătăria de vară. „În urma incendiului au ars două magazii în suprafață de 50 mp și o porțiune din acoperișul de la bucătăria de vară. Proprietara a suferit arsuri la mâini, în încercarea de a stinge flăcările, dar a refuzat să fie transportată la spital”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la foc deschis în spații deschise. (C.I.)