Acasă ACTUALITATE Femeie aflată pe trotuar, accidentată de un șofer foarte beat

Femeie aflată pe trotuar, accidentată de un șofer foarte beat

Femeie aflată pe trotuar, accidentată de un șofer foarte beatO femeie de 61 de ani, din Piatra-Neamț, a fost accidentată, în seara de 17 septembrie, în timp ce mergea pe trotuar, pe Aleea Ulmilor, din Dărmănești. În urma impactului a rezultat rănirea femeii, care a fost preluată și transportată la spital pentru ingrijiri medicale de specialitate. Conform Serviciului Județean de Ambulanță, femeia a suferit traumatisme la brațul stâng și la piciorul stâng.

”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Bărbatul a fost condus la un centru de permanență unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

C.M.