O tânără, de 24 de ani, din comuna Mărgineni, a fost depistată la volan de polițiști, în municipiul Piatra Neamț, deși consumase alcool. Duminică, 8 septembrie, echipajul rutier de la Poliția municipiului Piatra Neamț a oprit pentru control o mașină care era condusă de o femeie. „O tânără, de 24 de ani, din Mărgineni, a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânăra a fost condusă la spital pentru stabilirea exactă a alcoolemiei”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Tot duminică, polițiștii rutieri pietreni au mai depistat pe un șofer care nu avea ce căuta la volan. Tânărul, de 23 de ani, din comuna Alexandru cel Bun, conducea mașina pe str. Dimitrie Leonida când a fost tras pe dreapta și testat: peste 0,51 mg/l alcool pur. Un alt tânăr, de 35 de ani, conducea mașina prin comuna Ion Creangă și a fost oprit de echipaj de un poliție de la Roman: rezultatul alcoolscopic a fost de peste 0,80 mg/l. Toți trei au acum dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. (C.I.)