FC Ceahlăul se pregăteşte să părăsească Stadionul Municipal

ceahlaul stadionFC Ceahlăul a fost notificat cu privire la faptul că, în ședință de consiliu local, a fost aprobată rezilierea contractului cu municipalitatea și că trebuie să părăsească stadionul din Piatra Neamț.

Conform contractului, evacuarea se poate face în termen de 30 de zile de la notificare, dar, din câte se pare, interesul municipalității este de a elibera cât mai repede stadionul pentru a fi încheiate contracte pentru utilități, care au fost debranșate din cauza datoriilor FC Ceahlăul.

Din câte au precizat oficialii din Primăria Piatra Neamț, cei de la club au trimis o adresă la primărie, prin care au informat că sunt de acord să părăsească baza sportivă mai repede de 30 de zile.

În funcție de ce se va întâmpla în următoarele două săptămâni, pe plan local ar urma să aibă loc discuții între reprezentanții urbei și oamenii de sport și de afaceri din Piatra Neamț, pentru a se găsi cea mai bună soluție pentru administrarea bazei sportive de la Borzoghean. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...