0:00

FC Ceahlăul joacă pe minus, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Membrii Consiliului de Administrație ai clubului profesionist de fotbal FC Ceahlăul SA, s-au reunit pentru analiza activității clubului, iar președintele Viorel Măstăcăneanu a făcut cunoscut Raportul Financiar al Administratorilor. Oficialul Ceahlăului a prezentat acționarilor clubului faptul că ”se înregistrază o depreciere a capitalurilor proprii de la – 3.318.028 lei, cât s-a înregistrat la data de 31.12.2012, la – 4.028.755 lei, ceea ce concluzionează că în anul 2013 nu s-a reușit o colectare de venituri care să asigure acoperirea cheltuielilor ocazionate de funcționarea clubului și achitarea datoriilor restante înregistrate la data de 31.12.2012”.

FC Ceahlăul SA a avut încheiat un contract de asociere cu CJ Neamț, în perioada 2008 – 2013, prin care, clubul primea lunar 90.000 de lei noi pe lună, plus un contract de asociere cu CL Piatra Neamţ, încheiat pe o perioadă de 4 ani, în care acest for ”contribuie la asociere cu suma de 1.040.000 lei pentru sezonul 2011-2012, iar pentru sezoanele 2012-2013 și 2013-2014 suma fiind stabilită după adoptarea bugetelor locale prin act adițional”, după cum se specifică în Constractul de Asociere cu nr. 30073 din 26.07.2010.

Plăți pentru Europa League?

Măstăcăneanu scrie în raportul prezentat în ședință că FC Ceahlăul SA a avut o cifră de afaceri în 2013 de 8.666.013 lei și face o analiză a cheltuielilor înregistrate anul trecut. Președintele CA al FC Ceahlăul SA susține că cei mai mulți bani s-au cheltuit ”pentru plata prestărilor de servicii pe bază de contract (sportivi și colaboratori), 55,30% din totalul cheltuielilor, pentru plata personalului încadrat cu contract individual de muncă, 13,56%, în timp ce plata utilităților (apă, energie, gaze naturale), înregistrează un cuantum de 2,72% din totalul cheltuielilor”.Surprinde prezentarea unor cheltuieli ”pentru organizarea jocurilor internaționale pentru UEFA League, pentru brigăzile de arbitrii și observatori, pentru care s-a achitat suma de 560.813 lei”, cu toate că la Piatra Neamț, anul trecut, în UEFA League, pe stadionul Municipal din Piatra Neamț a jucat FC Vaslui și nu FC Ceahlăul, organizator fiind clubul vasluian.

Aducerea lui Miriuță, un plus de vânzare la bilete

Clubul pietrean, ”a cheltuit suma de 130.996 lei pentru închirierea apartamentelor de serviciu”.Cea mai mică sumă de bani s-a cheltuit pentru achiziționarea medicamentelor sanitare și asistență medicală, 120.055 lei, iar 376.060 lei au costat cantonamentele din Italia, Turcia și Slovenia. Trebuie specificat, însă, că, în Slovenia, fotbaliștii s-au pregătit sub comanda lui Vasile Miriuță, iar venirea lui pe banca tehnică, rezultatele din 2013 obținute de echipă, a atras lumea la stadion. Viorel Măstăcăneanu specifică asta în raportul pe care-l semnează: ”Odată cu startul noii ediții de campionat, 2013 – 2014, prin măsurile luate la nivelul staff-ului tehnic, au început să apară și rezultatele și, odată cu acestea, a început să crească numărul spectatorilor la fiecare meci, reușindu-se în acest mod o creștere a veniturilor, din vânzarea biletelor”.

FC Ceahlăul joacă pe minus, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pierderea de recuperat, ”o mare încercare”

Raportul capitolului ”Venituri” se încheie cu ”o creștere de 195.900 de lei, ca urmare a acordării unei atenții sporite la dezvoltarea rețelei comerciale (închirieri mijloace de transport, săli conferințe, terenuri de joc, cu gazon sintetic și gazon natural)”. Practic, pre;edintele Măstăcăneanu spune acționarilor că FC Ceahlăul SA a realizat venituri din închirieri, ceea ce este un lucru pozitiv, mai ales că Stadionul Municipal este dat în folosință gratuită clubului, până în anul 2023, printr-o hotărâre a Consiliului Local. Măstăcăneanu este de părere că pierderea de recuperat, în sumă totală de 5.339.353 lei, ”va constitui o mare încercare, în perioada imediat următoare, pentru conducerea executivă a clubului”.

Cum s-a ajuns la această pierdere? Explică același președinte al CA, negru pe alb: ”La cheltuielile cu impozitele nu se înregistrează vreo sumă achitată, întrucât la finele exercițiului financiar s-a înregistrat o pierdere de 710.727 lei, pierdere care se adaugă la cea din 2012, de 4.628.626 lei”.

În finalul ședinței de CA, SC Moldocor SA, Mihai Bătrânu și Vasile Ouatu au renunțat la acțiunile deținute, în favoarea lui Viorel Măstăcăneanu și Ioan Mironaș.

FC Ceahlăul joacă pe minus, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Boghian îl contrazice pe Măstăcăneanu

Iuliean Boghian, directorul de marketing al Ceahlăului, îl contrazice pe Viorel Măstăcăneanu, susținând că nu-și face probleme. ”Sincer, dacă-mi fac niște calcule, în mare, adică mă bazez pe date certe care au fost trecute în bilanț, noi am fost un club care trei ani am mers pe profit, dar a venit criza. În acest moment, privind strategia și ceea ce ne-am propus să facem, dacă Ceahlăul rămâne în Liga I, chiar nu ne facem probleme. Dacă vom câștiga meciul cu Vasluiul de sâmbătă, în proporție de 98% suntem salvați, dacă mai câștigăm și în ultima etapă la Viitorul Voluntari, iar dacă mai luăm niște puncte din redistribuirea punctelor de către Corona, ne putem duce chiar pe locul 8. Tot ce am luat din drepturile de televizare, am plătit la bugetul statului. Noi avem o reeșalonare, de care ne ținem și dacă obținem mai mulți bani din drepturile de televizare, putem să ne permitem să plătim datoria la stat integral, deci vă spun că sunt un plătitor – model”,  a declarat Iuliean Boghian, directorul de marketing al Ceahlăului. Acesta continuă pe un ton optimist: ”N-am luat niciodată niciun credit, nu avem credite, deci nu ne facem probleme”.

De data aceasta Viorel Măstăcăneanu îl contrazice pe Ioan Boghian, deoarece scrie în raportul financiar, la punctul 9: ”SC FC Ceahlăul SA a avut încheiat un contract de leasing financiar cu RCI LEASING ROMÂNIA, pentru o DACIA LOGAN ce o folosim în blocul alimentar și care s-a încheiat la data de 20.05.2013 și alte două contracte de leasing financiar cu firma PORSCHE pentru autoturismele CADDY și TOUAREG cu termene de plată în 2016”.

Cristi SOROCEANU

Articolul precedentPersonalitatea săptămânii Melchisedec Ştefănescu
Articolul următorSoluţii pentru redresare

3 COMENTARII

  1. De unde are bani de cumparat actiuni, Mironas !!????Cred ca este altcineva in spatele lui.

  2. Mama ei de criza, panaceu universal, este o explicatie care ne scoate din toate ! Mai sta cineva sa se intrebe daca or mai fi si alte cauze ?

  3. Vai de mama noastra…probabil ne vom salva anul asta, pe munca lui Miriuta din toamna, dar la anul daca vor RETROGRADA 6 FORMATII CUM SE AUDE probabil va fi SFARSITUL ACESTUI CLUB IN LIGA 1.
    Sunt slabe sperante de a veni CINEVA CU BANI LA PIATRA NEAMT, orasul nu prezinta nicun INTERES PENTRU UN INVESTITOR SERIOS…

Comentariile sunt închise.