FC CEAHLĂUL: Două meciuri fără înfrângere, salariile tot neplătite!

Odată cu victoria în faţa formaţiei ACS Berceni, scor 1-0, prin golul marcat de Dan Nedelcu, echipa pietreană a reuşit să lege două meciuri fără înfrângere în acest sezon şi două partide în care nu primeşte gol, după 0-0 în etapa precedentă cu Oţelul Galaţi.

De la parafarea transferului jucătorilor Sebastian Chitoşcă, Cătălin Ştefănescu şi Doru Popadiuc la Steaua, Angelo Massone, acţionarul majoritar al Ceahlăului, continuă să promită bani jucătorilor. Acesta l-a lăudat pe patronul Gigi Becali pentru „promtitudinea şi profesionalismul” cu care a virat cei 120.000 de euro pentru transferul mijlocaşilor pietreni la campioana României şi a promis din nou achitarea salariilor.

„Vreau să felicit oficialii Stelei, Gigi Becali şi Valeriu Argăseală, pentru profesionalismul de care au dat dovadă, plătind foarte repede suma negociată pe transfer. Transferul celor trei trebuie să fie un exemplu pentru toţi jucătorii că, în cazul în care vor performa, se pot transfera la echipe bune din campionat. Îşi vor primi banii, dar trebuie să dea dovadă că sunt profesionişti şi să se pregătească în continuare”, a spus Massone.

Realitatea este , însă, diferită. Jucătorii nu au asigurată nici măcar o masă caldă pe zi şi nu au primit nici măcar o parte din salariile restante. Ei nu au dorit să comenteze situaţia de la club, dar, sunt decişi ca, în cazul în care nici aceste promisiuni nu vor fi onorate, să nu mai continue din iarnă să evolueze la Ceahlăul şi să trimită memorii la UEFA şi FIFA. (Mihai STOIAN; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...