Faza națională a Marșului Poștașilor: slalom printre mașini. Galerie foto

Peste o sută de reprezentanți ai Poștei Române au venit dis-de-dimineață pe platoul Curții Domnești pentru a lua startul celei de-a 36-a ediție a Marșului Factorilor Poștali, faza națională. Anunțat pentru ora 9.30, sunetul fluierului de start s-a prelungit până aproape de ora 11.00, timp în care fiecare a socializat cu fiecare. Veniți din toate județele țării, poștașii, directorii oficiilor județene, dar și lideri de sindicate au avut timp berechet pentru a admira centrul orașului, pentru a-și face sute de selfie-uri și a dansa pe muzica organizatorilor.

Vremea fiind neașteptat de bună, muzica și mulțimea de oameni îmbrăcați în roșu- culoarea uniformelor Poștei Române- au atras și curioșii. Un grup de bătrâni ce se plimba prin parc, vâzând roșu în fața ochilor, au venit într-un suflet să afle ce se întâmplă. „Se dă ceva gratis? Vreo bere, mici, ceva, orice?”. Mare le-a fost dezamăgirea să afle că e doar o întrecere a poștașilor. Au rămas totuși, preț de vreo 10 minute, să se convingă singuri că toată agitația era despre poștași.

Însuși un mărșăluitor printre evenimentele din aceste zile, așa cum l-au numit organizatorii, primarul Dragoș Chitic și-a făcut apariția aproape de ora 11.00, a mulțumit pentru faptul că au ales Piatra Neamț ca oraș potrivit pentru această competiție și le-a urat tuturor ca „munca și alergătura să le fie cu folos”.

După câteva discursuri ale directorilor Poștei din țară, toți factorii poștali înscriși în concurs, 43 de femei și 40 de bărbați, au pornit spre trecerea de pietoni din fața Teatrului Tineretului, loc de unde s-a dat startul. Printre mașini. Se pare că organizatorii au uitat să oprească circulația, spre stupoarea participanților, întrebându-se fiecare cum vor mărșălui în trafic. Însoțiți de jandarm

 

erie, ambulanță și poliție, factorii poștali au pornit într-un final la pas rapid, pe traseul Piața Ștefan cel Mare, bd. Mihai Eminescu, bd. Decebal și bd. Republicii.

Poștărițele au luat startul cu scopul de a parcurge 3.000 de metri, bărbații fiind așteptați să termine competiția cu 7.000 de metri.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...