biancaBianca Georgiana Horciu (14 ani) din Roznov, care a fost căutată de familie, dar şi de poliţie, vreme de 6 zile, s-a întors acasă, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic special. Ea le-a declarat poliţiştilor, care au reperat-o când se îndrepta spre domiciliu, că a stat la o prietenă din Zăneşti şi a fost bine în toată această perioadă. Evident, cei care n-au fost prea bine şi şi-au făcut tot felul de gânduri au fost membrii familiei. Pe contul de Facebook al fetei mai mulţi prieteni au sfătuit-o să se întoarcă acasă. Bianca nu le-a răspuns, însă, deşi era activă în perioada în care a lipsit de acasă şi posta fotografii în care apărea alături de o altă fată, probabil prietena la care a locuit. Cum de părinţii acestei prietene nu s-au întrebat ce e cu fata care stă la ei zile în şir, rămâne subiect pentru o altă discuţie. În orice caz, ideea de a fugi de acasă la orice ceartă cu părinţii sau, pur şi simplu, din dorinţa de “aventură”, nu este deloc una inspirată. Au fost cazuri cu consecinţe iremediabile. (C.M.)

Articolul precedentMeci de infarct: Unic – Medicina Târgu Mureş 2-3
Articolul următorHarta interactivă cu secţiile de votare pentru “stranieri”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.