Fată de 15 ani, rănită grav într-un accident la Ceahlău

 

accident noapteaUn tânăr de 20 de ani din Poiana Teiului şi-a băgat 3 prieteni în spital, în noaptea de 26 spre 27 decembrie, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Grinţieş – Poiana Largului. În localitatea Ceahlău, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei, din cauza vitezei mult prea mari, iar maşina s-a izbit într-un capăt de pod. Dintre toți ocupanţii doar conducătorul auto a scăpat nevătămat. Pasagerii – doi tineri de 19 şi 24 de ani, şi o fată de 15 ani – au ajuns, cu toţii, la spital. Fata este în starea cea mai gravă, medicii de la Piatra-Neamţ diagnosticând-o cu hematom subdural. Imadiat ce a fost pregătită pentru transport, fata a fost transferată la Spitalul de neurochirurgie din Iaşi.

Şoferul a fost testat la locul accidentului şi a rezultat că nu consumase alcool. El va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...

Știre actualizată. Femeie ucisă de concubin. Bărbatul s-a aruncat de la etajul 4

Actualizare 30 septembrie: Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Ancheta de Circulație „Origine – Destinație”

În toamna aceasta, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...