Farmaciile Ardealul, din Piatra-Neamț, achiesează la acțiunea de protest inițiată de un om de afaceri din Suceava, în ideea de a trage un semnal de alarmă și de a face cât mai mulți oameni să conștientizeze ca autostrăzile înseamnă dezvoltare și o viață mai bună.
«Zilele trecute, am fost luați prin surprindere de o inițiativă venită de la Suceava: un om de afaceri încearcă, într-un mod inedit, printr-un protest de 15 minute, să atragă atenția autorităților responsabile asupra subdezvoltării în care se zbate această parte a țării, Moldova, unde autostrăzile lipsesc cu desăvârșire. El ne provoacă pe toți, de la zidari și profesori până la antreprenori, să ne solidarizăm și să ne alăturăm protestului.
Pentru că și noi ne dorim autostrăzi, pentru că și noi vrem dezvoltare, răspundem pozitiv provocării și ne alăturăm protestului ”15 minute”.
Astfel, în data de 15 martie, la ora 15, timp de 15 minute, activitatea farmaciilor Ardealul va fi suspendată. Bineînțeles, situațiile urgente, în care orice minut contează, vor fi rezolvate prompt și în acest interval, pentru că sănătatea oamenilor este pe primul loc.
Dorim, protestând în acest fel, să tragem un semnal de alarmă și să transmitem un mesaj – ”Vrem dezvoltare, vrem autostrăzi”, pentru ca multe vieți să fie salvate la propriu și pentru ca viețile noastre în general să fie mai bune.
Invităm pe această cale și alți antreprenori să ni se alăture – numai împreună putem rezolva problemele comunității.
Sperăm să fim bine înțeleși în demersul nostru și de pacienți, sacrificăm împreună puțin din timpul nostru, pentru ca, în sfârșit, cei responsabili să ne audă și să facă ceva.
Cu stimă,
Echipa farmaciilor Ardealul»
Mai multe despre apelul Moldovei pentru autostradă și despre protestul inedit, de 15 minute, pe 15 martie, găsiți aici.