Au primit sau nu teme de făcut în vacanța mare elevii din ciclul primar și gimnazial?
Potrivit ordinului semnat iarna trecută de Ministrul Educaţiei în funcţie la acea perioadă, Mircea Dumitru, elevii ar trebui lăsați ”liberi”, mai ales că au avut de parcurs un an școlar solicitant. Cu multe zile libere oficiale, adică…
”Eu am anunțat profesorii încă din vacanța trecută, când s-a emis ordinul, că nu mai este voie să se dea teme elevilor pentru vacanță. Că unii dintre elevi mai vor să citească, să aibă lectură suplimentară, e altceva. Acum, dacă părinții cumpără caiete de vacanță, pentru că sunt de vânzare în librării, asta-i problema părinților, dar nu le-a cerut școala”, a precizat prof. Ana Vasiliu, directoarea Școlii Gimnaziale ”I. Gervescu” Săvinești.
”Elevilor de la Școala «Elena Cuza» Piatra Neamț nu li s-au dat teme pentru vacanță. Că poate cineva a spus «mai repetați, să nu uitați!», asta este altceva, dar nu s-au dat teme pentru acasă”, a spus și prof. Dumitru Letos, directorul școlii.
”Susțin propunerea domnului ministru ca, pe perioada vacanțelor, elevii să nu primească teme pentru acasă. Rămâne la latitudinea părinților cum organizează timpul liber al copiilor, dar să nu uite că sunt copii și că vin după un an școlar greu, încărcat și că sunt obosiți. Se impune o pauză în activitatea școlară a acestora, pauză care să fie umplută cu activități recreative pentru refacerea tonusului”, a declarat prof. Viorel Stan, inspectorul școlar general al ISJ Neamț.(Ana MOISE)
FOTO: Pixabay