Fără compensarea de 50 de bani la carburanți de anul viitor

Peste trei zile, prețul la benzină și motorină va fi mai mare, după ce Guvernul a decis să nu mai acorde compensarea de 50 de bani. Asta înseamnă că, până atunci, mai toți posesprii de vehicule vor merge la stațiile de alimentare pentru a face plinul, acum prețurile fiind avantajoase.

Fără compensarea de 50 de bani la carburanți de anul viitor„Începând cu 1 ianuarie, ea (compensarea – n.r) nu va mai funcționa, în schimb este doar o decizie de suspendare, Guvernul fiind pregătit ca în măsura în care prețurile vor avea o evoluție, care să depășească puterea de cumpărare la nivelul cetățenilor, să o aplicăm din nou”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

În ultima perioadă, companiile de profil au tot scăzut prețul carburanților, astfel încât acum un litru de benzină este sub 6 lei, iar un litru de motorină costă 7,14 lei, cam la fel cât erau la început de 2022. De la 1 ianuarie 2023, un plin va fi mai scump cu circa 25-30 de lei. Reamintim faptul că Executivul a decis aplicarea compensării de 50 de bani pe litrul de carburant în iunie 2022. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...