Fără buget lunar plafonat pentru analize medicale compensate

Persoanele care au nevoie să-și facă analize medicale trebuie să știe că foarte curând laboratoarele nu vor mai avea un buget lunar plafonat. În aceste condiții analizele pot fi efectuate oricând, nu doar la începutul lunii. Anunțul eliminării plafonului pentru laboratoare a fost făcut de dr. Horațiu Moldovan. „Avem bani astăzi în sensul în care ne rămân bani la sfârșit de lună, în fiecare lună ne rămân bani necheltuiți de la anumite laboratoare. Pentru că există acel plafon, noi trebuie să facem reechilibrări bugetare luna următoare pentru luna anterioară și pacientul e la mijloc, pierdut pe traseu, fără analize medicale. Casa Națională de Asigurări de Sănătate va elimina în acest an plafoanele de la laboratoarele de analize medicale, astfel încât pacientul să aibă acces la servicii de diagnostic în timp real, atunci când are nevoie”, a declarat dr. Horațiu Moldovan, președintele CNAS.

Acesta a susținut că unele laboratoare epuizau rapid bugetul dedicat, din cauza distribuirii inegale de fonduri, dar la final de lună CNAS rămânea cu bani necheltuiți. „Accesul la analize medicale decontate ar putea intra, în sfârșit, într-o zonă de normalitate. În acest an vor fi eliminate plafoanele de la laboratoarele de analize medicale, o măsură menită să corecteze una dintre cele mai absurde disfuncții ale sistemului”, a punctat președintele CNAS.

Eliminarea acestei bariere nu înseamnă neapărat o majorare a bugetului, ci se va baza pe prescrierea analizelor de către medici cu mai multă strictețe, resursele financiare urmând a fi folosite mai judicios. Prioritate vor avea pacienții care au nevoie rapid de diagnostic și tratament, prin pachete standardizate pe afecțiuni. Întregul proces va funcționa  pe modelul medicamentelor compensate unde eliminarea plafonului lunar a permis accesul eficient la tratamente medicale.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Video-Foto: Primarii din Neamț, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan

În cadrul unei întâlniri desfășurate astăzi, sub egida Asociației...

Cum alegi cazinoul potrivit – ghid realizat de top123casino.com

Unul dintre cei mai importanți pași pe care trebuie...

Neamț. Razie în mai multe localități – 3 minori fugari au fost predați Centrului Târgu-Neamț

Adeseori Inspectoratul de Poliție Județean Neamț anunță dispariția unor...

Video-Foto: Primarii din Neamț, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan

În cadrul unei întâlniri desfășurate astăzi, sub egida Asociației...

Cum alegi cazinoul potrivit – ghid realizat de top123casino.com

Unul dintre cei mai importanți pași pe care trebuie...

Neamț. Razie în mai multe localități – 3 minori fugari au fost predați Centrului Târgu-Neamț

Adeseori Inspectoratul de Poliție Județean Neamț anunță dispariția unor...

Horoscop pentru începutul de februarie

Berbec Relaxare, bucurie și iubire. Pentru nativii Berbec, finalul lunii...

Tehnologia „Lane Assist” învinuită de un supraviețuitor al accidentului din Timiș

Potrivit relatării făcute de un supraviețuitor, prin intermediul medicului...