Fără apă luni în Piatra Neamţ, Gârcina, Girov, Dochia şi Alexandru cel Bun

apa-serv-sediu-01O parte importantă din municipiul Piatra Neamţ, dar şi comunele Gârcina, Girov, Dochia şi Alexandru cel Bun rămân, luni, 14 noiembrie, fără apă potabilă.

Compania Județeană Apa Serv anunță că execută lucrări de înlocuire a unei vane de linie pe magistrala de aducțiune M2 din strada Cârloman. Sistarea apei potabile intră în vigoare de la ora 4:00 noaptea.

Sunt vizate zonele: „în municipiul Piatra Neamț de la intrarea dinspre Bicaz până la pârâul Cuiejdi (pod Spital și pod Piață) inclusiv în cartierul Dărmănești și strada Orhei; în comunele Gârcina, Girov și Dochia;  în comuna Alexandru cel Bun, numai zona cuprinsă între strada Profesorilor și intrarea în municipiul Piatra Neamț dinspre Bicaz”, precizează Apa Serv.

„Nu vor fi afectate: Spitalul Județean și nici zona aval de la pârâul Cuiejdi de la pod Spital, pod Piață, până la Zănești, inclusiv”, mai anunţă furnizorul de apă.

Furnizarea apei potabile se va relua, cu presiune scăzută, tot pe 14 noiembrie, la ora 20:00, urmând ca echilibrarea rețelelor și furnizarea în condiții optime de presiune și debit să se încheie pe 15 noiembrie, la ora 24:00.

Ca de fiecare dată, politicoşi cei de la Apa Serv: „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulțumim tuturor beneficiarilor noștri pentru înțelegere”. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

A murit în sala de așteptare a Poliției Municipiului Bacău

Un bărbat de 75 de ani, din comuna Cleja,...

Neamț. Incendiu de proporții în comuna Cordun

Locuința unei familii din comuna Cordun a fost grav...

Concurs pentru șefii CAS din Nord-Est: posturi vacante în Neamț, Suceava și Vaslui

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a scos din...

Direcția Silvică Neamț: repopulări de păstrăv pe Tarcău, Borca și lacul Iapa

Direcția Silvică Neamț are și alte „preocupări” pe lângă...

Vaslui. Incendiu devastator provocat de o candelă lăsată nesupravegheată

Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii...

Neamț. Incendiu de proporții în comuna Cordun

Locuința unei familii din comuna Cordun a fost grav...

Direcția Silvică Neamț: repopulări de păstrăv pe Tarcău, Borca și lacul Iapa

Direcția Silvică Neamț are și alte „preocupări” pe lângă...

Vaslui. Incendiu devastator provocat de o candelă lăsată nesupravegheată

Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii...

Bacău. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a...