Fapt divers: Iaşi: Chiriaşul trubadur a plecat cu chitara gazdei; Neamț: cu bâta la discotecă;

Chiriaşul trubadur a plecat cu chitara gazdei

După mai bine de 3 luni de când chiriaşul său a plecat în grabă, luând cu el drept suveniruri o mulţime de obiecte din casă,un ieşean şi-a recuperat o parte din pagubă. Pe 7 aprilie 2015, Adrian D. (37 de ani) reclamase la poliţie faptul că un tânăr pe care l-a găzduit, dar despre care nu ştia nimic, nici măcar numele, a plecat din casa sa cu o chitară, 3 telefoane mobile cu tot cu încărcătoare, două perechi de ochelari şi o pereche de pantofi sport. Gazda imprudentă a evaluat prejudiciul la 400 de lei.

„Poliţiştii au efectuat cercetări şi investigaţii, iar la data de 11 iulie 2015, în urma unei acţiuni a fost identificată şi adusă la audieri persoana bănuită de comiterea faptei: B. Lucian, de 30 ani. Prejudiciul a fost recuperat parţial. La finalizarea cercetărilor, dosarul penal va fi înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale”, se arată în comunicatul Poliţiei Iaşi. Concluzia e clară: atenţie la chiriaşi

parbrizScandal între „bărbaţi”, victimă – parbrizul

Un bărbat de 35 de ani din Piatra-Neamţ şi doi, cu vârste de 55 şi 31 de ani, din Gârcina, s-au încăierat, în noaptea de 11 spre 12 iulie, la o discotecă din comună. După tot schimbul „amiabil” de replici şi ceva scatoalce, pietreanul a decis să plece, crezând că aşa va pune capăt conflictului. Numai că gârcineanul de 55 de ani, care era hotârăt să nu lase lucrurile aşa, s-a urcat în maşină, l-a ajuns din urmă şi a vrut să-l calce. Pregătit de distracţie, că doar fusese la discotecă, omul s-a apărat cu bâta din dotare, în sensul că i-a făcut zob parbrizul urmăritorului. Până la urmă au fost anunţaţi poliţiştii de la secţia rurală din localitate, care au început verificările de la şofer.

„La momentul depistării, polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, fapt pentru care l-au condus la Spitalul Județean Neamţ, pentru recoltarea de probe biologice”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cei doi bărbați din Gârcina au fost sancționați contravențional fiecare cu amendă de 2.000 lei pentru provocarea de scandal”.
C. MIRCEA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Vaslui. Un bărbat și-a dat foc la casă. Pompierii au reușit să salveze jumătate din locuință

Un bărbat din municipiul Murgeni, județul Vaslui, și-a incendiat...

FOTO. Iași. Amenzi date de polițiști în târgurile de animale din Focuri și Țigănași

Duminică, 31 mai, în intervalul orar 07:00-13:00, polițistii din...

„Tărâmul Copiilor” se amână pentru weekendul viitor, 6 și 7 iunie

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, „Tărâmul Copiilor” din Piatra-Neamț...

FOTO. CS Delmadi Piatra-Neamț, rezultate remarcabile la Vrancea Splash Cup 2026: 50 de medalii și două trofee individuale

Clubul Sportiv Delmadi Piatra-Neamț a reprezentat cu cinste municipiul...

Suceava. Accident cu doi răniți în centrul municipiului 

O coliziune între două autoturisme, s-a produs în cursul...

FOTO. Iași. Amenzi date de polițiști în târgurile de animale din Focuri și Țigănași

Duminică, 31 mai, în intervalul orar 07:00-13:00, polițistii din...

„Tărâmul Copiilor” se amână pentru weekendul viitor, 6 și 7 iunie

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, „Tărâmul Copiilor” din Piatra-Neamț...

Suceava. Accident cu doi răniți în centrul municipiului 

O coliziune între două autoturisme, s-a produs în cursul...

Iași. Arestați pentru trafic de droguri 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

Tradiții creștine: Rusaliile și Moșii de Vară

La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la...