Un nou-născut, în vârstă de 3 săptămâni, frații lui de 5 și 12 ani, împreună cu părinții, în vârstă de 38 și 29 de ani, au fost luați cu ambulanța, duminică (5 noiembrie) seara, și aduși la spital, fiind suspecţi de intoxicaţie cu ciuperci. Potrivit comunicatului Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Neamț, în urma apelului de la ora 21:05, toți cei 5 membri ai familiei din Barticești “având diagnosticul de intoxicaţie cu ciuperci au fost preluaţi şi predaţi la CPU a Spitalului Municipal Roman de către echipaj cu asistent medical: pacient sex masculin, 38 ani; pacientă sex feminin, 29 ani; pacient sex masculin, 12 ani; pacient sex masculin, 5 ani; pacient sex masculin, 3 săptămâni”.

Un asemenea diagnostic, grav, mai ales în cazul unui sugar, se confirmă, spun specialiștii, dincolo de simptome, prin examen toxicologic, luând în considerare faptul că toxina trece în laptele matern și, prin alăptare, ajunge în organismul sugarului. Iar în funcție de cantitatea de ciuperci ingerată și de multitudinea toxinelor care se aflau în aceste ciuperci, de timpul care a trecut între ingerarea ciupercilor și apariția stării de rău, efectele asupra unui nou-născut pot fi foarte grave.

roman spital iarna“Cei trei copii, în vârstă de 11 ani, 6 ani și 3 săptămâni, acesta alăptat la sân, prezentau greață și vărsături. S-a presupus intoxicație cu ciuperci, dar familia spune că a consumat ciuperci cumpărate din magazin, nu de la piață. S-au făcut analize, rezultatele sunt normale, nu s-a depistat nimic deosebit, se presupune o indigestie, având în vedere și simptomele, dar fără halucinații. Copiii au fost internați la Pediatrie împreună cu mama, pentru supraveghere, cu sindrom anomalie gastrică”, a declarat dr. Oana Onu, directorul medical al Spitalului Roman.

Părinții au spus echipajului ambulanței că au mâncat ciuperci cumpărate din comerț, iar cadrele medicale nu și-au permis să riște nimic și au decis să-i transporte pe toți la spital, unde analizele și investigațiile aveau să clarifice exact diagnosticul. Cu atât mai mult cu cât, potrivit specialiștilor, incubația toxinelor poate fi scurtă sau lungă, primele semne putând apărea după câteva ore sau, respectiv, după 12-24 ore. Iar intervenția cât mai rapidă este salvatoare, încă de la primele semne cu greață, vărsături, diaree, tensiune arterială scăzută. Dacă se confirmă intoxicația cu ciuperci. (C.I.)

Articolul precedentTrei infractori daţi în urmărire, „extraşi” din locuinţe şi duşi la puşcărie
Articolul următorAccident la Roznov: un căruţaş n-a acordat prioritate unui şofer beat
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.