Ofiţerii de la Direcţia de Investigarea a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR au reluat, la virgulă, acţiunea de la sfârşitul lunii octombrie 2014, când au verificat activitatea producătorilor de vinuri din judeţele Buzău, Bacău, Neamţ şi Vrancea. Ca şi anul trecut este vorba despre7 agenţi economici, cu 16 puncte de lucru, “urmând a fi ridicate probe şi contraprobe din sortimentele de vin produse sau comercializate de societăţile verificate în vederea analizării în laborator, cercetările fiind continuate pentru stabilirea autenticităţii acestora”.
De asemenea, echipele de control, din care fac parte 35 de poliţişti, plus specialişti din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi angajaţi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, fac verificări cu privire la “realitatea şi corectitudinea înregistrărilor financiar contabile, aprovizionarea cu materii prime şi materiale, în special struguri şi recipiente pentru ambalarea produselor finite, stocurile de produse existente şi beneficiarii mărfurilor comercializate”.
Simultan, poliţiştii din judeţele în care au vândut vinuri firmele controlate, verifică, la rândul lor, corectitudinea operaţiunilor comerciale. Acţiunea se derulează în zilele de 20 şi 21 ianuarie.
La controlul precedent, la firma lui Eugen Mihoc – singurul care a fost “călcat” de echipa coordonată de reprezentanţii IGPR, s-a găsit o cantitate mare de vin expirat, pentru care s-a dispus măsura distrugerii. De data asta, rămâne de văzut ce “descoperiri” mai fac anchetatorii şi colegii lor de echipă de la ANPC.
Verificările dese la firma de alcool a lui Eugen Mihoc se alătură problemelor iscate de ancheta DIICOT Bacău, într-un dosar de evaziune fiscală, cu prejudiciu de 2,2 milioane de euro, în care sunt implicate mai multe firme. Astăzi, în timp ce avea control la societate, Eugen Mihoc era la audiere, la DIICOT Bacău.
Omul de afaceri se află, în continuare, sub control judiciar, trebuie să se prezinte săptămânal la poliţie, iar armele pe care le deţinea i-au fost ridicate la percheziţia domiciliară.
Procurorii DIICOT Bacău au stabilit că “grupul infracţional” format din 16 patroni cunoscuţi s-a ocupat, pe de o parte, cu achiziţii intracomunitare de materii prime, iar pe de altă parte, cu mărirea fictivă a cheltuielilor deductibile, cu scopul de a micşora impozitul pe profit şi valoarea TVA.
Conform anchetatărilor, societatea Euro EM SRL, administrată de Eugen Mihoc, este “vinovată” de o pagubă de peste 445.000 euro creată bugetului de stat numai prin achiziţii intracomunitare. (Cristina MIRCEA)