Expoziție itinerantă la Roman

Muzeul de Științele Naturii din Roman găzduiește expoziția itinerantă intitulată generic “Viciile-tentații înșelătoare“. Este vorba de un proiect cultural-expozițional ce atrage atenția aupra unor realități triste ale zilelor noastre, care fac numeroase victime, mai ales în rândul tinerilor. Sunt problemele legate de fumat, de consumul de alcool sau de droguri.

Acțiunea vizează mai multe aspecte între care conștientizarea publicului asupra consecințelor negative ale consumului de alcool, tutun, droguri asupra organismului uman; responsabilizarea generațiilor de azi cu privire la capcanele pe care le întind viciile; exprimarea de opinii asupra impactului devastator al acestor tentații asupra vieții cotidiene; evidențierea ideilor menite să determine renunțarea la vicii, prin auto-disciplină, conștiință și oferirea unor modele pozitive de viață, prin accesul la programe de ajutor pentru astfel de probleme.

“Expoziția prezintă câte un scurt istoric pentru tutun și alcool, dar și efectele asupra organismului uman cauzate de consumul de droguri“, anunță organizatorul, Complexul Muzeal Național Neamț. Suportul științific este realizat de către specialiștii Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău. Expoziția poate fi vizitată până la finalul lunii mai 2023. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...