Astăzi, vineri, 20 decembrie, în holul principal al Palatului Administrativ din Piatra Neamț are loc vernisajul unei expoziții handmade. Expoziția conține lucrări realizate de copii și tinerii din mai multe centre de educație incluzivă și persoane cu handicap din județul Neamț. La deschidere vor fi prezente autorități locale și județene.
”Lucrările sunt realizate de copiii și tinerii de la Centrul pentru Educație Incluzivă Alexandru Roșca din Piatra Neamț, de la Centrul pentru Recuperare și Reabilitare Persoane cu Handicap Păstrăveni, de la Centrul pentru Educație Incluzivă Ștefan cel Mare și de copiii de la centrul de plasament Elena Doamna din Piatra Neamț în atelierele existente în cadul acestor școli speciale sub îndrumarea unor instructori specializați în artă populară și nu numai. Sunt lucrări specifice sărbătorilor de iarnă, măști tradiționale, icoane pe sticlă și lemn dar și împletituri și cusături hand made. Așteptăm pe toată lumea să vină să vadă lucrările acestor copii, iar cine dorește poate chiar să și achiziționeze produse hand made”, a precizat Mihai Hanganu, consilier pe probleme de asistență socială în cadrul Consiliului Județean Neamț.
(I.C.)

Expoziție cu obiecte hand made la CJ
Autor:
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult


