9e87b29d 518a 4775 9590 a75574d4af44În această dimineață, în jurul orei 07:50,  un bărbat care a vrut să aprindă o candelă în bucătăria casei sale a provocat o explozie. O defecțiune a buteliei de aragaz a condus la acumularea gazelor care s-au aprins în momentul în care a folosit sursa de aprindere.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, însă proprietarul casei a suferit arsuri la nivelul feței și a mâinilor, fiind transportat la spital. Deflagrația a avut loc pe strada Ocniței din municipiul Roman.

“La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SAJ – Substația Roman, IPJ și operatorul economic de distribuție a gazelor.

Ajunși la locul indicat pompierii au constatat că în bucătăria casei a avut loc o explozie neurmată de incendiu. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce proprietarul casei a încercat să aprindă o candelă. Bărbatul, în vârstă de 84 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței și membrelor superioare. Acesta a fost preluat de echipajul de la SAJ și ulterior transportat la CPU al Spitalului Municipal Roman.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Evenimentul s-a produs cel mai probabil din cauza unor acumulărilor de gaze”, precizează căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Angela Croitoru

Articolul precedentFără consultații în Ambulatoriul SJU Piatra Neamț de Ziua Mondială a Sănătății
Articolul următorL2 PLAY-OUT CSM Ceahlăul Piatra Neamț-CS Afumați 2-1 (0-1)
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.