0:00

Explicațiile Spitalului de Urgență legat de moartea tinerei mame, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiConferința de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Neamț, marţi, 5 decembrie, ar fi trebuit să clarifice o serie de aspecte, cele tehnice, din jurul decesului tinerei mame, care a murit la mai bine de o zi după ce a născut.

Medicii de gardă din secțiile obstetrică-ginecologie, cardiologie și ATI, care s-au ocupat de Ana Geanina Sechel, alături de medicul șef al secției OG, managerul și directorul medical al spitalului, au prezentat „acest eveniment extrem de nefericit” și au răspuns întrebărilor. Specialiștii au vorbit, pe rând, despre gravida în vârstă de 23 de ani, din Piatra Neamț, care s-a internat în dimineața de 28 noiembrie, a născut în dimineața de 29 noiembrie și a murit în noaptea de 30 noiembrie. S-au folosit mulți termeni tehnici, s-au adresat numeroase întrebări, medicii au încercat să explice cum a fost posibilă turnura evenimentelor care face și subiectul anchetei administrative interne și au întărit ideea că numai medicii legiști vor putea clarifica ce anume a dus la agravarea bolii cardiace de care tânăra suferea.

Cert este că, potrivit medicilor SJU, femeia fusese diagnosticată din perioada sarcinii cu tahicardie sinusală, iar medicul ei ginecolog cunoștea că are această afecțiune. Managerul interimar al spitalului, dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, a declarat că medicul cardiolog din afara spitalului care a diagnosticat-o cu tahicardie sinusală i-a prescris tratament, dar fără vreo altă indicație specială. Medicul cardiolog de gardă în ziua când tânăra mamă a murit a spus că nu a știut de afecțiunea acesteia din timpul sarcinii, dr. Lucia Chetreanu declarând că a aflat acest lucru abia după ce femeia a intrat în criză cardiacă și a decis transferul din OG în secția cardiologie. Medicul obstetrician care a supravegheat-o și în timpul sarcinii și care știa de afecțiunea cardiologică a pacientei i-a făcut, de la internare și până în momentul crizei investigațiile de rutină, dr. Cosmin Rugină subliniind că tânăra avea o stare generală bună. Medicul șef al secției obstetrică-ginecologie a detaliat protocoalele la nivelul secției, care sunt stabilite de Ministerul Sănătății și completate cu măsuri la nivelul spitalului, astfel încât decizia privind o operație de cezariană să aparțină pacientei și medicului curant, care la rândul lui prezintă cazul medicului șef de secție, dr. Georgeta Vintea spunând că niciodată nu a interzis o astfel de operație vreunei paciente care a dorit aceasta. Directorul medical al spitalului a precizat că nu s-a pus problema unei indicații medicale a operației cezariană, că nașterea pe cale naturală s-a desfășurat bine, iar evoluția de după naștere a fost una favorabilă, dr. Silviu Verzea adăugând că spitalul a avut tot ce a trebuit, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a salva femeia.

Concluzie: într-o conferință de presă se poate explica și justifica orice. (C.I.)

Articolul precedentCe au pierdut consilierii PSD și ALDE din Piatra Neamț?
Articolul următorSenatorul Dan Manoliu: ”Să ne vegheați de sus, Majestate! Dumnezeu să vă odihnească!”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.