Simularea unui incendiu la etajul mall-ului Shopping City a implicat peste 100 de pompieri, jandarmi, polițiști, medici și paramedici, plus Unitatea de Aviație de la Iași, care a acționat cu un elicoper. Parcarea, aglomerată de obicei, a fost astăzi, 27 martie, scena operațiunilor de acordare a primului ajutor victimelor incendiului, 17 la număr, intoxicate cu fum. S-a făcut salvare direct de pe acoperiș, cu elicopterul, care a preluat unul dintre răniți, dar și cu pompierii alpiniști, care au coborât, în coardă, un alt rănit; s-a făcut salvare prin căile de evacuare, dar și cu nacela autoscării. Diferența este că nacela a coborât un manechin, în timp ce elicopterul a ridicat un om real. Tot elicopterul a adus apă, din Lacul Bâtca Doamnei, cu un dispozitiv care poate transporta 2 tone, și a dus-o înapoi, pentru că nu avea niciun rost s-o reverse pe acoperișul mall-ului. În schimb, pompierii chiar au dat cu apă dintr-o autospecială, intervenind ”pe viu”.

Lângă peretele dinspre parcare al centrului comercial au fost montate corturile de prim-ajutor, unde au fost transportați, cu ambulanțele, răniții, iar dr. Iliana Nicorescu și dr. Cristian Păsălău, ambii specializați în medicină de urgență, s-au ocupat cu triajul și coordonarea operațiunilor medicale.

În fiecare punct în care s-au derulat acțiuni de salvare au fost evaluatori, care au urmărit, pas cu pas, intervențiile, urmând să prezinte concluziile cu punctarea aspectelor pozitive, dar și a celor la care mai este de lucru. Prin prisma lor de specialiști. Așa, văzut de ochii nepricepuților, exercițiul chiar a avut părți spectaculoase și mulți oameni le-au filmat din parcare sau de la ferestrele apartamentelor blocurilor din zonă.

Prezentă la demonstrație, Daniela Soroceanu, prefectul de Neamț, a apreciat drept exemplară prestația salvatorilor și și-a exprimat speranța să nu se întâmple niciodată un eveniment real. Mai pragmatic, lt. col. Mihai Ciprian Mitrea, șeful ISU Neamț, a ținut să le transmită cetățenilor ca, într-o situație reală, să folosească pentru evacuare scările metalice de pe partea mall-ului dinpre Bicaz și, dacă se află în cinematograf, să încerce să iasă direct afară, fără să se întoarcă în mall. (C.M.)

GALERIE FOTO:

 

Articolul precedentMort în curtea prietenului de pahar
Articolul următorITM Neamţ: Veniturile publice la control
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.