Ieşeanul Florin Pintilii, antrenor încă din sezonul trecut al formaţiei nemţene de Liga a IV-a Bradu Borca, a demisionat. El a precizat că l-a informat pe preşedintele Ciprian Jigane şi că este posibil să preia formaţia ieşeană de Liga a IV-a Stejarul Sineşti (“echipa mea de suflet”, după cum a precizat). Antrenorul a avut ofertă certă de la Victoria Lețcani, și în vară și săptămâna trecută, dar a preferat să continue la Borca. Între timp, Lețcani l-a readus pe Florin Croitoriu, astfel că destinaţia nu e mai e valabilă pentru Florin Pintilii.
“După ce în vară m-am gândit și răzgândit în a continua la Borca, lăsând la o parte destule oferte, am ajuns la capătul puterii de a înţelege ce vor unii oameni și spun pas acestei echipe. Îmi pare extrem de rău că nu am preluat echipa din Leţcani nici în vară, nici acum o săptămână. Am adunat multă supărare, am dus multă luptă, am făcut tot ce am putut și chiar mult mai mult decât ţine de mine, însă nu a fost de ajuns. Ştiu că mulţi și-au dorit postul meu, iar acum au ocazia să-l ocupe. Mereu am crezut că nivelul mic nu poate aduce atâta frustrare și amărăciune și mereu am continuat. Dacă am făcut ceva bun sau am fost în plus asta o știu cei care cunosc fenomenul, eu însă ştiu că mi-a plăcut să fac și am făcut totul din plăcere, pentru oamenii din Borca, pentru domnul primar Niţă, pentru băieții pe care i-am adus și care m-au ajutat atât cât au putut și cărora le mulţumesc acum!”, a precizat Florin Pintilii.
Deocamdată, de la Borca a plecat doar Vlad Nuţu, la Victoria Leţcani. Deşi ar putea lua 5 jucători, Florin Pintilii a menţionat că nu va discuta cu ei să părăsească echipa nemţeană. “Poate voi vorbi cu ei la iarnă, dacă voi avea angajament la vreo echipă”, a mai precizat tehnicianul ieşean. Interviul acordat de Florin Pintilii “Mesagerului de Neamţ” în perioada dintre sezoane poate fi lecturat AICI. (M. CONSTANTINESCU)