Adversara CSM Ceahlăul Piatra Neamţ la barajul de promovare în Liga a III-a va fi sau, mai corect, ar putea fi formaţia ieşeană Victoria Leţcani. Antrenorul Florin Croitoru, care a asistat la meciul de la Răuceşti din sezonul regulat, spune că formaţia de la Piatra Neamţ i-a făcut o impresie foarte bună.
“Echipa din Piatra Neamţ mi-a făcut o impresie foarte bună. E o formaţie plăcută, care joacă fotbal, o echipă formată preponderent din copii, care este preocupată de joc. În eventualitatea în care barajul se va juca, vor fi două meciuri foarte frumoase”, a declarat Florin Croitoru, tehnicianul formaţiei Victoria Leţcani.
Cât priveşte condiţiile de joc, cel puţin din fotografii se poate observa că baza sportivă de la Leţcani este una excelentă şi beneficiază şi de nocturnă. “Se poate şi juca în nocturnă, nu este doar pentru antrenamente”, ne-a asigurat antrenorul Florin Croitoru.
Ce nu se ştie sigur la Leţcani este dacă barajul se va juca. Formaţia ieşeană se confruntă cu probleme în privinţa certificatului de identitate sportivă (CIS), care este obligatoriu pentru participarea la baraj. “Sincer, acestea sunt probleme administrative, care nu intră între preocupările mele. Pe partea sportivă, noi ne-am făcut datoria, atât eu ca antrenor, cât şi echipa. Ştiu că sunt ceva probleme, este posibil să se rezolve, dar suntem presaţi de timp. Dacă nu se rezolvă, e posibil să nu se joace, dar se ia în calcul şi fuziunea cu formaţia Steaua Magică Iaşi, care deţine CIS”, a mai menţionat Florin Croitoru.
Barajul de promovare s-ar putea disputa pe 16 iunie, ora 18:00, turul (reprezentanta judeţului Neamţ este programată în deplasare), și pe 23 iunie, ora 17:30, returul. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Victoria Leţcani)