Problemele cu dezinfecția găsite de inspectorii sanitari la Spitalul Municipal de Urgență (SMU) Roman privesc secția Anestezie și Terapie Intensivă și Chirurgia Infantilă. La cel mai recent control făcut de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț la SMU Roman, în perioada noiembrie-decembrie 2017, au fost constatate depășiri ale nivelul de încărcare bacteriană în aer pe secția ATI și pe lenjeria dintr-un salon al compartimentului de Chirurgie Infantilă. DSP Neamț a dat avertismente și a dispus remedierea problemelor.

roman spital iarna 1Conducerea SMU Roman a făcut anchetă și s-a stabilit că situația are la bază atât cauze obiective, dar și subiective, ce țin de nerespectarea procedurilor de lucru la capitolul curățenie și dezinfecție. Cele subiective implică modul în care îngrijitoarele de pe secții au făcut curățenia și dezinfecția, motiv pentru care au fost obligate să învețe, din nou, inclusiv atribuțiile din fișa postului și acum dau examen: “În luna noiembrie a fost efectuată instruirea personalului sanitar auxiliar pe problemele prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale și a respectării procedurilor de lucru. În luna februarie este în curs testerea cunoștințelor personalului sanitar auxiliar”, ne-a declarat dr. Maria Andrici, managerul SMU Roman. În plus, conducerea spitalului a dispus să se facă zilnic, pe toate secțiile și cu precădere pe ATI, supravegherea bacteriologică a pacienților internați pentru depistarea la timp a infecțiilor nosocomiale, respectarea circuitelor funcționale în spital, respectarea regimului igienico-sanitar în secții, supravegherea epidemiologică a infecțiilor nosocomiale și declararea acestor infecții, supravegherea mai atentă a modului de neutralizare a căilor de transmitere a microbilor.

roman spital 2016 01Microbii din secția Chirurgie infantilă, depistați în exces de inspectorii sanitari care au luat probe la controlul din luna noiembrie, erau „pasageri” precizează conducerea spitalului: “Compartimentul de chirurgie infantilă are acces comun cu compartimentul ORL, în acea perioadă în compartimentul ORL se efectua reparația și igienizarea capitală. Astfel, aceste deranjamente din compartimentul ORL au avut influență negativă asupra respectării regimului igienico-sanitar în compartimentul de chirurgie infantilă”, a mai precizat dr. Maria Andrici, care a mai adăugat că problema „transferului” de microbi a fost rezolvată o dată cu terminarea lucrărilor de modernizare a compartimentului ORL, în luna decembrie.

Asupra neregulilor amendate de DSP Neamț la controlul din luna mai 2017, managerul unității spune că s-au luat măsuri de reinstruire a personalului medical din compartimentul Oftalmologie, iar compartimentul a fost mutat în aripa cu ORL conform avizului DSP. “În compartimentul Oftalmologie a fost depășit numărul de colonii bacteriene pe suportul pentru bărbie al unui refractometru și o probă de apă nesterilă de pe traseul apei sterile care se folosea pentru spălarea chirurgicală a mâinilor. În prezent, această apă nu se folosește datorită faptului că pentru fiecare sală de operație s-au procurat aparate Tehnoasept pentru pregătirea apei sterile pentru spălarea chirurgicală a mâinilor”, potrivit dr. Maria Andrici. În plus, conducerea spitalului a dispus ca tot personalul să parcurgă cursurile de prevenire și combatere a infecțiilor nosocomiale, ca parte a calendarului de pregătire medicală continuă. (C.I.)

Articolul precedentTârgu-Neamţ a ieşit din Asociaţia Oraşelor din România
Articolul următorANM a actualizat avertizările: Cod portocaliu de ger în toată Moldova!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.