Programul artistic al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” se conturează pentru următoarele luni cu o serie de evenimente dedicate muzicii, poeziei, tradițiilor populare și educației artistice. Potrivit conducerii instituției, în sezonul estival vor fi organizate manifestări și proiecte care implică elevi, artiști apreciați și comunități locale.

Eminesciana 2.0Un prim eveniment este programat pe 23 mai, când la Piatra-Neamț va avea loc concertul „Eminesciana 2.0”. Proiectul propus de muzicianul Ștefan Doniga combină poezia eminesciană rostită în mai multe limbi de actori cunoscuți – între care Cristina Deleanu, Eugen Cristea, Maia Morgenstern, Gheorghe Visu și Simona Vintilă – cu momente muzicale interpretate de Diana Jipa (vioară) și Ștefan Doniga (pian), pe compoziții semnate de Felicia Donceanu, Hilda Jerea, Paul Richter și Eugen Doga. Proiectul include, pe lângă muzică și poezie, și o componentă cinematografică.

Luna iunie debutează cu lansarea albumului „Tradiții nemțene – Piatra Șoimului, Satule, cu dor!”, rezultat al unei cercetări desfășurate în timpul pandemiei de membrii ansamblului „Floricică de la munte”. Evenimentul reflectă contribuția comunității din Piatra Șoimului și încheie o etapă din proiectul etnografic al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.

Între 2 și 27 iunie, publicul va putea urmări spectacolele de final de an ale Școlii Populare de Artă. Elevii cursurilor de muzică, dans, teatru și arte plastice vor susține recitaluri, piese de teatru și expoziții, în cadrul programului „Zilele Școlii Populare”. Cu prilejul sărbătorii Sânzienelor, pe 24 iunie, publicul va putea urmări un spectacol folcloric susținut de Ansamblul „Floricică de la munte”, care va readuce pe scenă obiceiuri și cântece tradiționale din zona Neamțului .

Vor continua și concertele din cadrul Stagiunii Muzicale 2024–2025, cu evenimente programate în zilele de miercuri, în lunile mai și iunie. Protagoniști vor fi tineri muzicieni și cadre didactice de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”, invitați să concerteze în mai multe spații din municipiul Piatra-Neamț.

Pentru copiii din Piatra-Neamț și din împrejurimi, ediția a XIV-a a Școlii de vară va aduce, între 1 și 31 iulie, cursuri și ateliere de muzică, dans, pictură, desen și teatru. Activitățile sunt organizate cu sprijinul cadrelor didactice din cadrul instituției.Evenimentele culturale ale verii 2025 în Neamț, organizate de „Carmen Saeculare”

Ediția a 50-a a Vacanțelor Muzicale va avea loc între 6 și 12 iulie, în cadrul programului cultural de vară al județului Neamț. Festivalul reunește artiști din țară și din străinătate și propune, ca în fiecare an, concerte în aer liber și spectacole adresate publicului larg.

La începutul lunii august, în perioada 7–10, este programată o nouă ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Ceahlăul”. Evenimentul se va desfășura în mai multe localități din județ și va aduce pe scenele nemțene ansambluri din mai multe țări, într-un schimb artistic multicultural.

Pentru luna septembrie, între 5 și 7, este anunțat Târgul Meșterilor Populari, organizat cu ocazia Sfintei Mării Mici. În cadrul acestuia va fi lansat și primul volum al albumului „Meșteri și artizani nemțeni”, realizat de Compartimentul de cercetare și valorificare a creației populare.

Toate aceste evenimente se înscriu în calendarul anual al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, prezent de peste cinci decenii în viața culturală a județului Neamț.

Alexandru Andrieș

Foto: Facebook,

Foto: Facebook, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare

Articolul precedent„Vigilența face diferența”. Campanie împotriva dezinformării online
Articolul următorUn nou episod de vreme deosebit de rece și precipitații mixte