Liceenii care nu s-au decis, încă, ce profesioniști vor să devină sunt invitați să afle ce înseamnă cariera militară la evenimentul din perioada 24-26 mai organizat de Statul Major al Forțelor Aeriene Române. Noutatea ediției din acest an este demonstrația aeriană programată pentru finalul fiecărei sesiuni ce va avea loc la Piatra-Neamț, Suceava și Bacău. Avioane militare vor survola aceste orașe, dacă cerul va fi senin, firește.
Pentru elevii din județul Neamț, campania de promovare se va desfășura miercuri, 25 mai, în sala „Calistrat Hogaș” a Palatului Administrativ din municipiul Piatra-Neamț, între orele 12-14. Evenimentul începe mâine la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava și se încheie joi, la Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău. Sunt așteptați liceenii din fiecare județ, dar și cei din județele învecinate, care vor să afle detalii privind condițiile de selecție și de cursuri în învățământul militar de aviație, superior și postliceal. Vor fi exemple din cariera piloților și militarilor Forțelor Aeriene oferite de reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, de militari din cadrul bazelor aeriene și de la subunitățile de radiolocație ai Brigăzii 76 Supraveghere, Cercetare și Avertizare Timpurie prin Radiolocație.
Potrivit informațiilor furnizate de Centrul Militar Județean Neamț, activitatea este condusă de reprezentanți ai Oficiului personal și mobilizare din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene.
La această campanie pot participa și alte persoane interesate de o carieră militară.
C.I.