evaluare nationala 2016 01Absolvenții de gimnazială au ieșit luni, 27 iunie, cu zâmbetul pe buze de la primul examen al Evaluării Naționale, cel de Limba și literatura română (proba scrisă). Așa cum ne-au relatat mai mulți elevi de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Piatra Neamț, subiectele au fost mai ușoare decât la simulare:

„Acum ne-am pregătit și mai mult decât la simulare, dar, la general vorbind, a fost mai ușor decât la simulare. La primul subiect, ne-a căzut genul liric și am avut de făcut o compunere pe baza textului «Salcâmi», de Baconski. Al doilea subiect a fost gramatică. Aici au fost câteva puncte, care ne-au pus în dificultate, iar, la sfârșit, am avut de făcut o altă compunere, despre o întâmplare dintr-o zonă turistică”.

Interesant a fost că primii elevi, de la Școala Gimnazială Nr. 2, au început să iasă din sălile de examen abia cu un sfert de oră înainte de încheierea celor două ore regulamentar acordate pentru rezolvarea subiectelor. Asta a dat palpitații unora din părinții care au așteptat cu sufletul la gură ieșirea copiilor din examen, crezând că subiectele au fost foarte grele.

evaluare nationala 2016 02Din punct de vedere tehnic, Evaluarea a fost un succes în prima zi: reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Neamț au precizat că subiectele au fost transmise la timp și nu au existat incidente.

„Nu au fost probleme de ordin tehnic. Trebuie să ținem cont, totuși, de faptul că unii elevi au ca timp de rezolvare a subiectelor 3 ore, în loc de 2, cât au avut ceilalți. Este vorba despre situațiile deosebite în care sunt implicați copii cu cerințe speciale”, a precizat prof. Viorel Stan, inspector școlar general.

Ce au avut de rezolvat candidații

subiect-evaluarea-nationala-limba-romana-2-614x1024subiect-evaluarea-nationala-limba-romana-614x1024La Evaluarea Națională, a picat varianta nr. 2, în care, la primul subiect,erau mai multe cerințe privind poezia „Salcâmi”, scrisă de A.E. Baconski. Astfel, la Subiectul I/A (30 de puncte), candidații au avut: de notat câte un sinonim pentru cuvintele: alerga, veșnic, căci; de explicat rolul cratimei în „secvența învie-n mine”; de precizat măsura primului și celui de-al doilea vers din poezie; de transcris un epitet și o repetiție din textul dat și de prezentat, în 30-50 de cuvinte, semnificația versurilor „Salcâmi, arbori de câmpie,/Cu flori albe năpădite de albine,/Voi îmi amintiți copilăria,/Voi sunteți frați cu mine.”

La Subiectul I/B (12 puncte), candidații au avut de redactat o compunere, 150-250 de cuvinte, în care să motiveze apartenența la genul liric a aceleiași poezii.

Cerințele subiectului al II-lea/A (24 de puncte) au fost formulate pe baza textului „Grădina pierdută a Edenului”, de Andreea Marinaș. Elevii au avut, printre altele, de identificat părțile de vorbire ale unor cuvinte subliniate; de precizat funcțiile sintactice; de transcris două propoziții subordonate,precizând felul lor, și de construit o frază din două propoziții, în care să existe o propoziție subordonată completivă directă, introdusă prin adverbul relativ „unde”.

La finalul subiectului al II-lea (12 puncte), elevii au avut de redactat o compunere, de 150-250 de cuvinte, o narațiune despre o întâmplare reală sau imaginară petrecută într-o zonă turistică. (M. TEODOROF; FOTO: libertatea.ro)

Articolul precedentReîncep scandalurile la Girov: Primarii se ceartă pe birou!
Articolul următorMaşină incendiată intenţionat la Rădăuţi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.