53 de absolvenți de clasa a VIII-a din județul Neamț nu s-au prezentat astăzi, 18 iunie 2019, la prima probă a Evaluării Naționale.

ioan mileaProba scrisă la limba și literatura română a început fără probleme în școlile din județ, potrivit inspectorului școlar general adjunct prof. Ioan Milea: „La proba scrisă la limba și literatura română de astăzi au fost raportați 53 de elevi absenți. Subiectele au fost descărcate din sistem, nu sunt anunțate avarii în alimentarea cu energie electrică, dar școlile sunt pregătite cu soluții de rezervă. Nu s-au semnalat probleme”, a declarat președintele Comisiei județene de Evaluare Națională, cu puțin înainte de ora 11.

Probele scrise durează două ore. Candidații pot părăsi sălile de clasă nu mai devreme de o oră de la începerea probei. Subiectele de la limba și literatura română au fost publicate de edupedu.ro https://www.edupedu.ro/subiecte-limba-si-literatura-romana-2019-compunere-in-care-sa-prezinte-o-intamplare-petrecuta-acasa-sau-la-scoala-in-timpul-unei-activitati-de-lectura/.

La examenul de admitere la liceu din acest an s-au înscris 4.163 de absolvenți de gimnaziu, exclusiv din această promoție. După proba de astăzi, joi, 20 iunie se va desfășura proba scrisă la matematică. Primele note vor fi aflate marți, 25 iunie, iar contestațiile se vor putea depune în aceeași zi, între orele 14-20, iar notele finale vor fi publicate pe 29 iunie 2019.

(C.I.)

Articolul precedentCOD GALBEN de instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est
Articolul următorAgapia: O mașină a luat foc, în trafic