Prin depunerea moțiunii de cenzură și votul de astăzi din Parlament, PSD a demonstrat, dacă mai era nevoie, că singurul lor scop este să frâneze dezvoltarea României și să-și pună la adăpost proprii baroni. Pentru PSD nu a contat că, în trei luni, Cabinetul Orban a reparat erorile grosolane făcute de ei în cei trei ani de guvernare și că a reușit să-și impună propria agendă. O agendă care a însemnat ieftinirea combustibililor, cu efecte directe asupra economiei, dar și a nivelului de trai, investiții majore în infrastructură, inclusiv demararea drumului expres Piatra Neamț – Bacău.
Cabinetul Orban a gândit proiecte serioase, care pot fi realizate cu atragerea de fonduri europene, a majorat pensiile românilor și salariile profesorilor, iar peste 60.000 de elevi vor beneficia de o masă caldă. Liberalii au tăiat pensiile speciale și au dorit alegerea primarilor din două tururi de scrutin, o modalitate democratică pentru ca votul cetățenilor să fie unul reprezentativ.
Consecvența și rapiditatea cu care s-au luat aceste măsuri a speriat PSD, care se teme că o confruntare în două tururi va duce la scăderea numărului de primari și a influenței în teritoriu. PSD a preferat să dea jos guvernul, să stopeze evoluția pozitivă a României decât să piardă privilegii și avantaje de grup.
Prin căderea Cabinetului Orban, poate PSD consideră că a înregistrat o victorie, dar este numai o victorie de etapă, pentru că românii cu siguranță vor sancționa incompetența și lipsa lor de viziune și vor aprecia liberalismul, care înseamnă proiecte, dezvoltare și respect față de oameni.
Eugen Țapu-Nazare
Senator PNL Neamț