0:00

Guvernul a numit noi prefecţi în judeţele Constanţa, Bacău, Teleorman şi Vâlcea, printr-un set de hotărâri aprobate în şedinţa de miercuri, anunţă site-ul www.pesurse.ro. Temporar, prin detaşare, au fost numiţi la conducerea prefecturii subprefecţi din Constanţa, Bacău şi Teleorman. Surpriza vine în dreptul judeţului Neamţ, unde a fost retras din funcţie prefectul George Lazăr, dar nu a fost nimeni numit în locul său

Deși miercuri, 12 martie se vehicula aproape ”oficial” schimbarea prefectului de Neamț Lazăr cu actualul subprefect Angheluță, până joi după amiază, la ora 15, nu apăruse vreun act oficial în acest sens.
Deși este aproape sigur că Vlad Angheluță actual subprefect, va fi noul prefect al județului Neamț, toată lumea se abține de la comentarii oficiale, inclusiv împricinatul care, deși se afla la București la cursurile ANFP, cursuri care ar fi trebuit să se încheie vineri, acesta joi dimineață se afla în biroul cu numărulo doi din Prefectura Județului Neamț.
”Deocamdată nu pot să spun nimic atât timp cât nu am fost înștiințat oficial. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla, nu eu decid, trebuie să primesc un ordin de la MAI”, a spus joi dimineața subprefectul Angheluță.
Între timp, prefectul George Lazăr nu a fost joi la birou, la conducerea Prefecturii fiind lăsat subprefectul Vlad Angheluță. ”Nu, nu am venit joi la serviciu, ce sens ar avea. Toată lumea știe de schimbare, nu e nicio tragedie, dar încă nu am primit vreun act oficial”, declara în cursul zilei de joi prefectul George Lazăr.
Până una alta, în Prefectura Neamț, joi, se regăsea același calm imperturbabil. Poate puțină crispare pe fața unora care trăiesc cu sabia deasupra capului conștienți fiind că odată cu plecarea lui George Lazăr ar putea să-și piardă posturile obținute pe ruta aceluiași. Și pentru a-și ocupa cât mai bine timpul de joia dimineață, în așteptarea unui răspuns oficial privind venirea lui Angheluță în locul lui Lazăr, aceiași câțiva angajați din Prefectură încercau să facă ordine în biroul prefectului, strângând lucruri gen icoane, plachete sau tablouri.
Și tot legat de schimbarea prefectului de Neamț se cade să vorbim și despre supozițiile referitoare la viitorul subprefect. Dacă miercuri era încă în cărți administratorul public al comunei Alexandru cel Bun, George Neculae, iată că joi se vehicula deja un alt nume. Este vorba despre Gelu Moldovanu, fost șef al OPC Neamț și actual inspector în cadrul aceleiași instituții. Acesta spune însă că deocamdată nu știe nimic dar dacă e chemat să fie subprefect vine cu mare drag.
”Eu nu știu nimic deocamdată, nu am ce să spun și aceste lucruri le stabilește guvernul. Nu am fost chemat la București, dar dacă Guvernul stabilește că eu sunt cel potrivit… nu întotdeauna ce se aude e și adevărat și eu zic că nu-i momentul să fac vreo afirmație. Dar dacă o fi să fie merg cu drag”, a spus Gelu Moldovanu.
Odată ajuns prefect al județului Neamț, Vlad Angheluță ar fi al treilea prefect din 2012 și până în prezent. Acesta este născut pe 24 iulie 1975, este căsătorit, a absolvit cursurile Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și deține master în management financiar contabil. (I. CĂLIN)

Articolul precedentReprezentanţii Medasimpex reacţionează: „Suntem victimele evazioniştilor”
Articolul următorEste oameni necăjiți

4 COMENTARII

  1. Ar fi bine ca Guvernul Romaniei sa nu faca greseala sa numeasca pe dl. Angheluta prefect.
    Este o persoana care nu a rezolvat nimic laudabil de cind este subprefect.
    Guvernul Ponta sar compromite in scurt timp, numind un astfel de personaj cu apucaturi nu tocmai legale.

  2. ANGHELUTA A AJUSN SUBPREFECT DOAR CA SA AIBA SI EL DUPA CE NU MAI ESTE SUBPREFECT UN SERVICIU.INAINTE DE A FI SUBPREFECT CE VINDEA???

  3. Monitorul Oficial nr. 0182 din 2014
    Actul nr. 162 din 12 Martie 2014
    Emitent: Guvernul României
    Hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Neamţ de către domnul Angheluţă Ioan Vlad
    … e gata cu sursele, de-acu’ e oficial

  4. E gata cu sursele… de-acu’ e oficial:

    Monitorul Oficial nr. 0182 din 2014
    Actul nr. 162 din 12 Martie 2014
    Emitent: Guvernul României
    Hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Neamţ de către domnul Angheluţă Ioan Vlad

Comentariile sunt închise.