fraudaUn nou tip de fraudă on-line a fost descoperită de IGPR. E vorba despre indivizi care acționează pe internet, își atribuie identitatea unor ofițeri din structurile de conducere ale Europol, Interpol, FBI sau Poliția Română și își “informează” victimele că pe numele lor se desfășoară procedure judiciare ca urmare a accesării unor site-uri cu conținut ilegal.

„În perioada 5-8 august 2022, Poliția Română a fost sesizată  cu privire la existența   mai multor cazuri de fraude online, prin transmiterea unor mesaje prin email, în care anumite persoanele și-ar fi atribuit identitatea unor lucrători cu funcții de conducere din cadrul unor structuri de aplicare a legii (Europol, Interpol, F.B.I sau Poliția Română).

În aceste cazuri, persoanele vătămate ar fi fost informate că fac obiectul unor presupuse proceduri judiciare, ca urmare a accesării unor site-uri, în care sunt prezentate acțiuni cu un caracter sexual explicit, cu minori”, precizează IGPR într-un comunicat de presă.

Escrocii on-line își șantajează victimele cu plata unor sume de bani, cu titlu de amendă penală, într-un termen scurt, pentru a evita continuarea procedurii judiciare și emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele destinatarului emailului.

Acest tip de fraudă, cunoscută sub denumirea de „government impersonation scams”, a fost semnalat în mai multe țări, iar instituțiile de aplicare a legii la nivel internațional (Europol, Interpol și FBI) au transmis mai multe mesaje publice de informare a populației.

IGPR vă avertizează: „În situația în care primiți astfel de email-uri, nesolicitate, vă recomandăm să nu răspundeți, să nu accesați eventualele linkuri sau atașamente și să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție sau online, pe portalul de petiții al Poliției Române.

Angela Croitoru

Articolul precedentZece pompieri nemțeni participă la stingerea incendiilor de pădure din Franța
Articolul următorSUPERLIGA FC Botoşani se menţine neînvinsă înainte de confruntarea cu campioana
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.