EPOCA DE PIATRA NEAMȚ

reparatii

Dezgropăminte în asfalt

 Pe strada Ștefan cel Mare din Piatra Neamț, aproape de streașina primăriei, câțiva oameni înarmați până-n caschetă cu picamăre și lopeți au făcut o descoperire aproape uluitoare. Mai multe guri de canal au fost închise odată cu asfaltarea tronsonului de drum, iar după ploi s-a constat că ar fi nevoie de ceva surse de scurgere a apei în exces. Acum, pentru rezolvarea situației, s-au depistat gurile închise și s-a procedat la „ridicarea lor la nivelul asfaltului”, așa cum a precizat inginerul care coordona echipa și care ne-a mărturisit că nu are timp de interviuri. Ședința foto a fost din partea casei. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Festival Chocolate Saga revine la Iași

Unicul festival al ciocolatei din România, Chocolate Saga, revine...

Sărbătoare în familia salvatorilor – SMURD marchează 36 de ani de la înființare

Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, sau așa...

Neamț. Programul, pe ore, al „Nocturnei Bibliotecilor – ediția 2026”

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează ediția 2026 a...

Accident pe strada General Nicolae Dăscălescu – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...