Preţul energiei electrice creşte de astăzi, 1 iulie, între 3% şi 13% pentru consumatorii casnici, care nu au semnat încă un contract de furnizare pe piaţa liberă. De la 1 ianuarie, piaţa de electricitate s-a liberalizat, iar preţurile nu mai sunt reglementate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Fiecare consumator este liber să aleagă orice companie de pe lista cu cei peste 60 de furnizori licenţiaţi, pe site-ul ANRE existând şi un comparator de preţuri, unde se găsesc toate ofertele, pe judeţe, în ordinea crescătoare a preţurilor. Cei care nu semnează noi contracte rămân la serviciul universal: vor primi în continuare energie de la vechiul lor furnizor, dar la un preţ mai mare decât cel din piaţa liberă.

electric tablou„Peste jumătate dintre consumatori casnici sunt deja în piaţa liberă, concurenţială. Pentru ceilalţi preţul va creşte cu 3%-13%” a declarat, pentru Agerpres, vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege. Reprezentanţii furnizorilor au ţinut să precizeze că preţurile din piaţa de energie din România sunt în creştere în conformitate cu ce se întâmplă în toată Europa.

contor gazMajorări de preţuri vor fi şi la gaz metan. Cei mai mari furnizori din România pentru populație sunt E.ON și Engie şi, conform vicepreședintelui ANRE, Zoltan Nagy-Bege, aceștia au anunțat creșteri între 13 și 25%. (ZCH NEWS)

Articolul precedentMoldova rămâne sub codul portocaliu de ploi până pe 2 iulie
Articolul următorUn torent a inundat un drum și câteva case la Grumăzești
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.