Elevii și-au desemnat talentații

talent

Concursul „Elevii nemțeni au talent” și-a desemnat câștigătorii în finala care a avut loc  vineri, 20 iunie, la Casa de Cultură Piatra Neamț. La această etapă au participat  24 de numere,10 fiind din liceele din Piatra Neamț, 8 din Roman şi 6 din Târgu Neamţ. Premiul I a fost câştigat de Emmy Costeluș Dumitru de la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț, care a demonstrat încă odată că instrumentul cu care se înțelege cel mai bine este acordeonul. Tot pe locul I au mai urcat și trupa de dans «Info Style» de la Colegiul Naţional de Informatică și vocalista Irina Avădanei, de la Colegiul Naţional „Roman Vodă”.

Locul al II-lea a fost şi el împărţit la 3 momente: Denis Florea – Liceul Comercial „Spiru Haret”, Ştefan şi Alexandru Dupu – CN „Calistrat Hogaş”, Alexandra Chiţimuş – CN „Roman Vodă”. Pe locul III s-au poziţionat Răzvan Alexa – CN „Roman Vodă”,  George Mihalache – CN „Calistrat Hogaş” şi trupa de dans „Lia Art” – CN „Petru Rareş”. Au primit diplome de participare:  Mădălina Bacoşcă – Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Alexandru Gheorghiu – Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, Ionuţ Chinez – CT „Miron Costin”, Ancuţa Condurat – LPS Roman, Alexandra Moscu – Colegiul Tehnic „Petru Poni”, Denisa Ciudin – Liceul de Arte „Victor Brauner”, Formaţia de xilofoane – CN „Petru Rareş”, Katy Stoica – Liceul Comercial „Spiru Haret”, David şi Andreea – CN Informatică, Cozma Yarina – CN „Ştefan cel Mare”, „TNT” – CN „Ştefan cel Mare”, Lobodă Robert şi Varvara Vasile – CT „Ion Creangă”, Dulgheriu Robert şi Nechita Constantin – CT „Ion Creangă”, Tănase Andrei şi Apostoaie Gabriel – CT „Ion Creangă”, Bobescu Genina – CN „Ştefan cel Mare”. Juriul concursului a fost format din profesorul coordonator al Consiliului Judeţean al Elevilor Neamţ, Elena Ciurea, seniorul Consiliului Judeţean al Elevilor Neamţ, Cristina Ioan, şi membrul CJE Neamţ, Ana Maria Olaru.

„Considerăm că ne-am dus la sfârşit obiectivul, acela de a promova tinerele talente ale judeţului, cât şi de a-i «familiariza» cu lumina reflectoarelor. Concursul a avut un real succes atât în rândul participanţilor, cât şi a publicului, care şi-a petrecut alături de noi patru ore”, a declarat preşedintele CJE Neamţ, Diana Toma. CJE Neamţ a derulat de la începutul lunii martie concursul judeţean de talente „Elevii nemţeni au talent”. Acesta a fost împărţit pe trei etape: şcolară, locală şi judeţeană. De la etapa pe şcoală a concursului au mers în etapa locală doar cinci elevi din fiecare liceu. La începutul lunii mai s-a desfăşurat etapa locală pe zona Roman, la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar în 16 mai, a avut loc etapa locală pe zona Piatra Neamţ, în incinta Colegiului Naţional „Petru Rareş”. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

A încercat să evite un câine și s-a răsturnat cu mașina într-un lan de porumb

Un tânăr în vârstă de 18 ani a ajuns...

De ce aplicațiile native devin esențiale pentru operatorii de cazinouri online din România

Piața de gambling online din România a trecut printr-o...

Tânăr arestat după ce și-ar fi agresat și amenințat tatăl

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din...

Vreme schimbătoare – caniculă urmată de ploi

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Salvamontiștii intervin pentru salvarea vieții unei persoane în Munții Tarcăului

O echipă de salvatori montani, din Baza Durău, intervine...