consiliul elevilor

În data de 18 octombrie 2014,  s-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor pentru o funcție în cadrul Consiliilor Școlare ale Elevilor din întreaga țară, mii de elevii fiind interesați de implicarea în singura structură reprezentativă a elevilor din România. Începând cu 23 septembrie 2014, s-au înregistrat 4.055 aplicații, județele Constanța, Suceava și Bacău ocupând locurile fruntașe ca număr de candidaturi. Numărul mare de elevi interesați plasează anul 2014 pe treapta a doua ca număr de aplicații depuse, mandatul 2009-2010 deținând până în prezent recordul – 4.347 de aplicații.

Anul 2011 a adus Consiliului Elevilor 3.208 candidaturi, în 2012 s-au înregistrat 3.810 candidaturi, iar în 2013 – 4.044 candidaturi, structura reprezentativă a elevilor din țara noastră însumând, în cei 5 ani, aproximativ 19.400 aplicații pe platforma suport, Wedu.ro. Numărul maxim de candidaturi depuse într-o zi s-a înregistrat chiar în data de 17 octombrie, cu un total de 656 aplicații. În ultimele 5 zile desemnate pentru depunerea acestora, platforma suport a Consiliului Elevilor a primit mai mult de 2.500 de solicitări. În perioada următoare, până pe 25 octombrie, elevii ale căror candidaturi sunt validate, urmează să își prezinte strategia de dezvoltare a Consiliului Școlar al Elevilor și planul de acțiune, din perspectivă personală, având în vedere funcția pentru care candidează, în fața colectivului de elevi și de profesori din școala de proveniență.

„Având în vedere numărul mare de candidaturi depuse, se observă dorința de implicare a noii generații, lucru care ne bucură, deoarece dovedește poziția pe care Consiliul Elevilor și-o consolidează, ca parte a experienței școlare și extrașcolare a elevilor din România. Le mulțumesc tuturor factorilor implicați în activitățile de promovare, Consiliilor Județene ale Elevilor pentru efortul depus, Inspectoratelor Şcolare Județene, formatorilor și seniorilor pentru sprijinul acordat, precum și echipei Wedu, care a facilitat procesul de înregistrare a aplicațiilor. Le urez mult succes colegilor din întreaga țară în cadrul alegerilor și îmi doresc ca aceștia să înțeleagă rolul Consiliului Elevilor și să facă reprezentare la nivel înalt, pe plan școlar, județean, regional și chiar național”, a declarat Eduard Mititelu, președintele Consiliului Național al Elevilor din România.

„În județul Neamț, s-au înregistrat 94 de aplicații pe platforma Wedu.ro, cel mai mare număr de aplicații înregistrat de județul nostru din 2009 până în prezent. Echipa Consiliului Județean al Elevilor Neamț se declară mulțumită de interesul elevilor de a face parte din Consiliul Elevilor și le dorește mult succes în campania electorală. Până în data de 1 noiembrie, toate cele 27 de unități de învățământ care au avut candidați ce și-au depus aplicația pe Wedu.ro, vor realiza și sesiunea electorală, când vom afla noua Adunare Generală a Consiliului Județean al Elevilor, iar în următoarele două săptămâni, printr-o ședință, și Biroul Executiv”, a precizat Diana-Alexandra Toma, președintele Consiliului Județean al Elevilor Neamț. (Z.C.H.)

Articolul precedentSentință definitivă a ÎCCJ: Arborarea steagului secuiesc al județului Harghita este discriminatorie la adresa românilor
Articolul următorStatistici 2014 – Producţia industrială, scădere de aproape 10%