Georgiana MIHĂILĂ
Georgiana MIHĂILĂ

Noua conducere a Consiliului Județean al Elevilor din Neamț este formată din elevi pietreni. Este vorba despre Georgiana Mihăilă, de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” (președinte), Ana-Maria Holotă, de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” (prim-vicepreşedinte) și Cristian Simion, de la Colegiul Naţional de Informatică (vicepreşedinte).

Votarea s-a făcut vineri, 30 octombrie, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ, după ce a avut loc prezentarea candidaţilor şi a procesului electoral, se arată într-un comunicat remis de Inspectoratul Școlar Județean Neamț. Au participat 25 de preşedinţi ai Consiliilor Şcolare ale Elevilor din liceele nemţene, colegi ai acestora și profesori coordonatori.

În termen de 45 de zile, noua conducere trebuie să organizeze alegeri pentru funcţiile de secretar şi directori de departamente (Departamentul de cultură, educaţie şi programe şcolare, Departamentul de comunicare şi relaţii publice, Departamentul „Avocatul elevului”, Departamentul de concursuri şcolare şi extraşcolare, Departamentul de formare şi educaţie nonformală, Departamentul de Sport şi programe pentru tineret). (M.T.)

Articolul precedentGreva de la Fisc: poziţia Prefecturii
Articolul următorMassone și-a adus antrenor italian
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.