Nici o școală din județul Neamț nu-și modifică programul de cursuri cu ocazia alegerilor prezidențiale. Elena Laiu, șefa Inspectoratului Școlar Județean Neamț a declarat că vineri, 8 noiembrie și luni, 11 noiembrie, toate școlile în care se organizează secții de votare vor desfășura cursurile după programul normal. Membrii comisiilor din secțiile de votare vor trebui să deruleze pregătirile pentru duminică, 10 noiembrie, ziua scrutinului, începând de vineri după-amiază. Numărătoarea voturilor, sigilarea sacilor și îmbarcarea lor pentru transportul la Biroul Electoral Județean sunt activități care vor trebui să se încheie cu cel puțin un sfert de oră (academic) înainte de ora 8 a zilei de luni, când elevii vor fi în bănci.(C.I.)

Articolul precedentAlegeri prezidențiale: Dan Barna vrea o reforma constituțională cu cinci obiective concrete
Articolul următorFostul primar de Ruginoasa nu și-a recăpătat funcția în instanță, el a fost condamnat pentru tăiere de salcâmi