0:00

Elevi premiați de CJ Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Șase elevi eminenți din județul Neamț au fost premiați pentru notele obținute la olimpiadele internaționale de chimie și astronomie precum și pentru absolvirea anului școlar trecut cu note de zece pe linie. Inițial, preparatorii acestora au solicitat ajutorul Consiliului Județean Neamț pentru a-i premia însă pentru că fondul de rezervă al Consiliului este zero, președintele Consiliului Județean Neamț, Culiță Tărâță, a reușit să obțină o sponsorizare pentru a putea acorda respectivele premii în bani, de la grupul de firme TCE 3 Brazi. Cei 6 elevi, de la Colegiile „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, „Petru Rareș” și „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț au primit diplome din partea Consiliului Județean, înmânate de Culiță Tărâță și câte 500 și 1.000 de lei de la directorul grupului de firme TCE Trei Brazi, Mihăiță Tărâță.Premierea a avut loc chiar înainte de începerea ședinței extraordinare de ieri a Consiliului Județean Neamț.

”La finele anului școlar trecut, 4 elevi din județul nostru au înregistrat note de 10 pe linie, iar doi elevi au luat medalii de argint și bronz la olimpiadele internaționale de chimie și astrologie. Este vorba despre Ieșanu Mara, Dedu Ioana, Popa Elena, Daniel Dumitrașcu, Scurtu Oana și Șoldan Daniel, iar în numele Consiliului Județean Neamț felicit elevii, profesorii și părinții pentru că acești elevi sunt un exemplu. Solicitarea a venit pentru o sponsorizare din partea Consiliului Județean dar din păcate, fondul nostru bugetar este zero. Am primit un ajutor cu o sponsorizare din partea grupului de firme TCE 3 Brazi și au fost oferiți câte 1.000 de lei pentru cele două eleve care au obținut medalii la olimpiadele internaționale de chimie și astronomie și câte 500 de lei pentru ceilalți 4 copii. Este un exemplu de luat și pentru alți investitori din județ pentru că acești copii sunt ei înșiși un exemplu pentru noi toți, prin ei existăm și avem continuitate și dovedim că nu facem degeaba umbră pământului”, a spus președintele Culiță Tărâță.

La sfârșitul premierii celor 6 elevi, consilierul județean Neculai Pușcașu a propus ca în următoarea perioadă, când bugetul județean va fi mai generos, să fie premiați încă o dată elevii care au adus cinste județului Neamț. (I. CĂLIN)

Articolul precedentTrei cardiologi la 4D
Articolul următorIțe încâlcite la blocul cu bulină