Șapte elevi din județul Neamț au reușit să se califice în semifinala națională a „Concursului de discurs public în limba engleză” (Public Speaking), care va avea loc la București, în 3 aprilie.

elevi public speakingCei șapte moldoveni care și-au demonstrat calitățile de buni vorbitori ai „graiului” englezesc s-au calificat pe cele mai bune locuri la etapa regională, care s-a încheiat duminică, 28 februarie, în Suceava. Astfel, în fruntea clasamentului (cu un total de 99 de puncte), răsplătiți cu premiul I, au fost 3 elevi din Neamț: Mara Corlade – de la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț; Bianca Ioana Iorga și Claudiu Ladan, de la Colegiul Național ”Petru Rareș” din Piatra-Neamț. Premiul al II-lea, cu 97 de puncte, i-a revenit elevului Mihail Buruiană, de la CN ”Petru Rareș” din Piatra-Neamț. Cu doar un punct mai puțin, au câștigat premiul al III-lea și dreptul de a merge în etapa următoare elevele: Alexandra Nichita, de la Colegiul Național ”Roman Vodă” și Andreea Vrabie de la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț. Și Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț va fi reprezentat în semifinala din Capitală de Mihaela Nechita, care, cu un total de 95 de puncte, a obținut mențiune.

Este o reușită extraordinară dacă ținem cont de faptul că aproape o treime dintre elevii calificați la etapa regională sunt din județul Neamț. Este rodul muncii în echipă și al comunicării eficiente dintre dascăl și elev. Nu putem decât să avem încrederea că rezultatele de la această etapă ne creează premisa de a arăta, pe mai departe, că suntem capabili de noi succese. Felicitări elevilor și profesorilor îndrumători!”, a spus Antoaneta Gabriela Pușcalău, inspector de specialitate din cadrul ISJ Neamț.

Uniunea Internaţională a Vorbitorilor de Limbă Engleză (ESU) organizează anual Concursul Național de Discurs Public în Limba Engleză (CNDPE), la care participă elevi şi studenți cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani. Concursul se desfăşoară în toate ţările reprezentate în cadrul ESU, stabilindu-se o temă comună pentru finala națională și cea internațională. Finala internațională se desfăşoară la Londra, în perioada 9-13 mai. Până în prezent, Asociația „Uniunea Vorbitorilor de Limbă Engleză – România” a participat la 19 finale internaţionale, reuşind să obţină prin reprezentanţii săi rezultate notabile: premiul I în anul 1998, premiul II în anul 1997, premiul III de două ori, în anul 2001 şi 2006.

Câștigătorul finalei din România are șansa de a concura în finala internațională din Londra. Tema de anul acesta a concursului este “Integrity has no need of rules”. Semifinala și finala concursului ”Public Speaking” se vor desfășura în București, în zilele de 3 și 4 aprilie.

(Marian TEODOROF)

Articolul precedentAdrian Niță: „Prezentul ne demonstrează că legea nu e egală pentru toți!” (P)
Articolul următorOperațiunea ”Tichetul pentru grădiniță”: Ce trebuie să faci și cum le poți obține
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.