0:00

Elevi din Basarabia, în vizită la Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pentru câteva zile, mai mulți elevi și profesori din orașul Ștefan Vodă din Republica Moldova se află în vizită în Roman, la colegii de la Colegiul Național “Roman Vodă”, împreună cu care vor desfășura mai multe activități educative, dar și o excursie, sâmbătă, la Târgu Neamț. Delegația a fost întâmpinată, ieri – când s-au împlinit 96 de ani de la unirea Basarabiei cu România, de primarul Laurențiu Leoreanu, care a dorit să afle și care este starea de spirit peste Prut în condițiile în care raionul se află în apropiere de Transnistria.

“Și eu am fost prezent în orașul dv. Sperăm ca lucrurile să se desfășoare bine pentru noi toți. Cred că este important să aveți un schimb de experiență cu noi”, a declarat edilul romașcan. Nadejda Anghel, președintele Asociației Pro Basarabia și Bucovina, prezentă la manifestare, a recunoscut că este extrem de emoționată, ea fiind născută într-un sat din Raionul Ștefan Vodă și i-a încurajat pe tineri să vină cât mai des și în număr cât mai mare în România.

„Acum jumătate de an, am fost împreună cu domnul primar în Ștefan Vodă și acesta a promis atunci câ va face tot ceea ce va fi posibil să aducă elevi basarabeni în Roman. Vă îndemn să veniți cât mai des”, a spus Nadejda, precizând că numărul elevilor basarabeni ce învață acum în Roman este foarte mic față de acum câțiva ani. Joi, elevii basarabeni au avut ocazia de a-l cunoaște personal pe academicianul Solomon Marcus, urmând ca vineri să participe la un simpozion cu tema „Basarabia, străvechi pământ românesc”. Profesorii și elevii au primit din partea autorităților romașcane mai multe cadouri simbolice cu însemnele municipiului. (C. MATEI)

Articolul precedentLăcrămioara şi Gicuţa vor la Piatra Neamț
Articolul următorBatalionul 634 Infanterie „Petrodava” – la ceas aniversar