Primii elevi care vor participa la etapa zonală a Olimpiadei Corale, ce va avea loc pe 14 martie, la Piatra Neamț, sunt membrii ansamblului „Vox Infantiae” al Școlii de Artă „Sergiu Celibidache” Roman. Copiii, pregătiți de dirijor profesor Ovidiu Trifan, s-au calificat la secțiunea gimnaziu.
La concursul, ce va fi găzduit în sala mare a Consiliului Județean Neamț, vor participa și liceenii din ansamblul „Juventus Animae”, pregătiți de dirijor profesor Marius Ioan Corugă, de la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra Neamț. Elevii vor concura din oficiu la secțiunea liceu. (C.I.)