Absolvenţii, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, vor primi stimulente financiare, anunţă Guvernul României, într-un comunicat de presă.
„Stimulentele sunt în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la Evaluarea Națională, respectiv de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu, care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat 2016”, potrivit sursei citate.
Din judeţul Neamţ vor primi aceste „stimulente” trei eleve: Laura Mihaela Gheoldan (Colegiul Naţional “Petru Rareş” Piatra Neamţ), Corina Hetea (Colegiul Naţional “Petru Rareş” Piatra Neamţ), care au luat Bacalaureatul cu 10 şi Miruna Mihaela Ignat (Colegiul Naţional “Roman Vodă” Roman), care a promovat Evaluarea Naţională tot cu media 10.
Media 10 la Bacalaureat vine cu premiere în bani şi pentru absolvenţi din IAŞI: Miruna Elena Bibire (Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Iaşi), Florina Pantilimonescu (Colegiul Naţional “Costache Negruzzi” Iaşi); SUCEAVA: Daniel Ciobanu (Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor), Alina Luisa Lavric (Colegiul Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi), Andreea Nistor (Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava), Mihai Prelipcean (Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava) sau VASLUI: Bianca Gianina Arcăleanu (Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui) şi Alexandra Ghinţuială (Colegiul Naţional “Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad).
În Bacău şi Botoşani nu s-au obţinut medii de 10 la Bacalaureat.
Cât priveşte Evaluarea Naţională, vor primi bani de la Guvern 11 absolvenţi din Bacău (http://evaluare.edu.ro/Evaluare/CandFromJudIAD.aspx?Jud=5&Poz=0&PageN=1), 8 din Botoşani (http://evaluare.edu.ro/Evaluare/CandFromJudIAD.aspx?Jud=9&Poz=0&PageN=1), 26 din Iaşi (http://evaluare.edu.ro/Evaluare/CandFromJudIAD.aspx?Jud=26&Poz=0&PageN=1), 3 din Suceava (http://evaluare.edu.ro/Evaluare/CandFromJudIAD.aspx?Jud=36&Poz=0&PageN=1) şi 7 din Vaslui (http://evaluare.edu.ro/Evaluare/CandFromJudIAD.aspx?Jud=36&Poz=0&PageN=1). (M. CONSTANTINESCU)