Elena Udrea are voie să meargă luni la Parlament

udrea dnaÎnalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis sâmbătă, 21 februarie, cererea Elenei Udrea de a fi prezentă luni în plenul Camerei Deputaților, care va dezbate și vota două cereri de urmărire penală și arestare preventivă pe numele ei pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute, relatează Agerpres.

„S-a admis cererea pe care am formulat-o de a fi prezentă în fața plenului Camerei Deputaților, ca urmare luni mă voi prezenta pentru a îmi spune punctul de vedere. Situația este excepțională în continuare, sunt la a șaptea sau a opta cerere formulată în două săptămâni de către procurorii DNA împotriva mea”, a declarat Udrea, la ieșire de la Înalta Curte.

Întrebată cum comentează acuzațiile din dosarul Gala Bute conform cărora și-a organizat ziua de naștere cu bani din mită, ea a răspuns că acesta este un motiv pentru care se cere din nou arestarea preventivă.

„Așa cum presupun că ați aflat pe surse acest amănunt picant, cred ar fi interesant dacă ați putea afla pe surse și ce evoluții au avut loc în acest dosar ieri, spre exemplu, evoluții favorabile mie”, a adăugat Elena Udrea.

Aceasta se află din 17 februarie în arest la domiciliu, măsură dispusă în dosarul „Microsoft” și care a înlocuit arestarea preventivă obținută inițial de procurori.

Plenul Camerei Deputaților va dezbate și vota luni, de la ora 16:00, două cereri de urmărire penală și arestare preventivă pe numele Elenei Udrea, pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute.

DNA cere încuviințarea urmăririi penale și arestarea preventivă pentru săvârșirea de către Elena Udrea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care aceasta avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cât costă rovinieta de la 1 octombrie

De astăzi, joi – 1 octombrie 2026, tariful pentru rovinietă se modifică, șoferii de autoturisme vor plăti rovinieta în funcție de durată și de norma de poluare a vehiculului. Noua grilă introduce tarife distincte pentru tipuri de mașini diferite: mașinile electrice, Euro VI, Euro V-IV și Euro III-0. Tarifarea nouă se face după o directivă europeană, pe principiul „poluatorul plătește”.

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...