udrea dnaDeputatul de Neamț Elena Udrea s-a prezentat, vineri, 30 ianuarie, la Secţia 2 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă conform programului stabilit, după ce a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft, în care este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere. Udrea a ajuns la Secţia 2 Poliţie în jurul orei 10:00, aşa cum a stabilit cu poliţiştii supraveghetori, după ce procurorii au luat în cazul ei măsura controlului juduciar. Întrebată dacă va face dezvăluiri, aşa cum a scris pe pagina ei de Facebook, Elena Udrea a spus că abia a început ziua.

„Aşa cum v-am promis aici, pe Facebook, voi spune adevărul despre tot ce se întâmplă – care sunt motivele reale ale vânătorii a cărei ţintă am devenit. Voi face asta într-un interviu pe care îl voi acorda astăzi. Nu vă pot spune, deocamdată, unde, (în orice caz nu la cineva care m-a menajat de-a lungul timpului) – nu de alta, dar ştiu că sunt destui cei care ar vrea să mă împiedice să spun unele lucruri. Şi ar fi păcat să nu aflaţi ce se întâmplă astăzi cu adevărat în România, ce luptă se duce în subteranele puterii şi care este miza reală”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Elena Udrea a fost pusă sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. În această perioadă, trebuie să se prezinte la DNA şi la Secţia de Poliţie ori de câte ori este chemată, trebuie să informeze anchetatorii dacă vrea să îşi schimbe locuinţa şi nu are voie să plece din Capitală. De asemenea, îi este interzis să ia legătura cu martorii sau inculpaţii din dosarul Microsoft. În cazul în care încalcă aceste dispoziţii, Udrea riscă să ajugă după gratii sau să fie arestată la domiciliu.

La ieşirea din sediul DNA, politiciana a fost huiduită şi a evitat să comenteze acuzaţiile de spălare de bani şi fals în declaraţii. A spus însă că vrea să studieze dosarul şi i-a invitat pe jurnalişti să-l întrebe pe Dorin Cocoş despre banii din dosarul Microsoft.

Elena Udrea s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al PMP, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din partid. Aproape de miezul nopţii, ea şi-a declarat nevinovăţia, pe Facebook.

„Sunt acuzată că aş fi omis cu intenţie să declar în 2010 suma de 584.000 de lei (aproximativ 135.000 de euro) cu care fostul soţ şi-a împrumutat propria firmă. Şi că aceşti bani sunt presupuşi a fi obţinuţi din Microsoft. (…) Dar cred că sunteţi de acord cu mine că este frecventă situaţia în care soţul nu spune acasă soţiei nici tot ce face, nici toţi banii pe care îi câştigă sau cum îi câştigă. (…) Cât priveşte obligaţia mea de a prezuma că fostul soţ făcea afaceri cu bani bănuiţi acum ca fiind ilegal obţinuţi, cred că este evident că nu i se poate cere unei neveste să îşi verifice bărbatul ce fel de afaceri face. Eu nu mi-am verificat fostul soţ nici dacă avea relaţii extraconjugale, pentru că o căsătorie înseamnă şi încredere”.

Elena Udrea a fost adusă, joi, 29 ianuarie, la DNA cu mandat pentru a da explicaţii în Dosarul Microsoft. În cele 4 ore petrecute în faţa ancehtatorilor, Elena Udrea nu ar fi dat nicio declaraţie, ci doar şi-ar fi citit dosarul. Procurorii o acuză pe Elena Udrea de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere.

FOTO: MEDIAFAX

Articolul precedentNEAMŢ: Dezastru cu locuinţele la Primăria Piatra Neamţ
Articolul următorIAŞI: Bărbat de 44 de ani, mort de gripă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.