Aseară (22 iulie), un tânăr de 25 de ani, din Urecheni, a ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce s-a electrocutat și a căzut de pe un stâlp de electricitate. Motivele pentru care s-a urcat pe stâlpul din fața casei nu sunt cunoscute la momentul de față, dar martorii spun că, în încercarea de a schimba ceva la fire, s-a electrocutat și a căzut la pământ, de la aproximativ 3-4 metri. Echipajul de ambulanță deplasat la fața locului a găsit tânărul în stop cardio-respirator și s-au început imediat manevrele de resuscitare. Potrivit electrocardiogramei făcute pe loc, bătăile inimii ajungeau la 250-300 pe minut, conform cadrelor medicale. Tânărul a fost stabilizat și a fost transportat la CPU Târgu Neamț, iar de aici a fost trimis la UPU Piatra Neamț. Pe lângă șocul electric suferit, tânărul a primit îngrijiri medicale și pentru traumatismele suferite în urma căderii de la înălțime. La momentul de față, bărbatul de 25 de ani se află internat la secția Terapie Intensivă a spitalului, iar cadrele medicale au declarat că funcțiile cerebrale sunt în regulă, la fel și funcțiile inimii. (Oana IOSUB-TOMA)