Electrocutat la locul de muncă

spital upu

Ștefan S., în vârstă de 55 de ani, din localitatea Ghigoiești, se zbate între viață și moarte, după ce luni, 4 august, a fost electrocutat în timp ce se afla la lucru. Omul, angajat al unei firme, cu domeniul de activitate instalații electrice, din Piatra Neamț, se afla împreună cu un coleg de-al lui la o intervenție în localitatea Ghigoiești. Acesta s-a electrocutat în timp ce se urca pe scară cu intenția de a-i înmâna niște scule colegului aflat la înălțime. Într-o clipă de neatenție, s-a atins de consola metalică a stâlpului și s-a electrocutat, fiind aruncat la pământ de la o înălțime de aproximativ 8 m. Imediat după accident au fost anunțați și cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă. „Avea contract de muncă. Omul s-a urcat pe o scară sprijinită de stâlpul electric pentru a-i da niște scule colegului lui. Cel electrocutat a căzut de la o înălțime de aproape 8 metri. Acesta lucra împreună cu colegul lui la înlocuirea unui contact fix și montarea unui cordon la un separator electric”, a spus Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamț.

Echipajul de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț l-a transportat pe pacient la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Medicii de acolo au constatat că este vorba despre un caz deosebit de grav și au cerut transferul la un spital din Capitală. Aflat în stare gravă, bărbatul a fost transportat mai întâi până la Aeroportul Bacău și de acolo a fost dus, în prezența unui echipaj cu medic, la Spitalul Floreasca din București. În momentul de față, s-a întrunit o comisie a firmei angajatoare, pentru a verifica în ce condiții s-a produs accidentul. În cazul în care omul nu va supraviețui sau va rămâne cu sechele în urma acestui accident, ITM Neamț va începe alte verificări. Am încercat să aflăm de ce pacientul a fost purtat pe drumuri până la Aeroportul Bacău în loc să fi fost transportat direct cu un elicopter din Piatra Neamț, dar reprezentanții Serviciul de Ambulanță au fost foarte ocupați ieri. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...