În această dimineață, 6 februarie, sunt în continuare 1.243 de case din 7 localități fără curent electric la Tarcău, Ardeluța, Brateș, Cazaci, Verșești, Izvoare și parțial Ștefan cel Mare. Două echipe ale furnizorului intervin pentru remedierea avariilor la cele 25 de posturi de transformare electrice, potrivit raportului ISU Neamț.
O ambulanță a rămas blocată în zăpadă, azi noapte, la Todireni (Stănița) și a intervenit Primăria cu două utilaje. Ulterior s-a trimis șenilata de la Detașamentul de pompieri Roman care a însoțit ambulanța ca să ajungă să ia pacientul și apoi să-l ducă la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Este vorba de un copil de 7 ani, cu febră, care a fost transportat la spital. O altă ambulanță a ieșit de pe șosea, la Humuleștii Noi, în orașul Târgu Neamț, după ce a derapat. Ambulanța era fără pacient, se întorcea de la Piatra Neamț și a fost scoasă de pompierii voluntari cu un utilaj de la SVSU Târgu Neamț și de un echipaj de militari cu o autospecială de la detașamentul de pompieri din Târgu Neamț.
Pe toate drumurile naționale din județ au acționat 37 de utilaje ale Secției Neamț a CNAIR, care au împrăștiat 318 tone de material antiderapant. De la Drupo SA s-a intervenit cu 14 utilaje pentru deszăpezirea drumurilor județene. Pe drumurile din județul Neamț se circulă în condiții de iarnă.
Este în continuare închisă ieșirea din județul Neamț spre Harghita din cauza copacilor căzuți pe carosabil în zona Lacu Roșu – Gheorgheni și între Bucin și Praid, conform Centrului Infotrafic. (C.I.)